Dezvoltarea competențelor de antreprenoriat ale doctoranzilor și postdoctoranzilor – cheie a succesului în carieră (ASucces) Cod MySMIS: 125125 Dezvoltarea si implementarea componentei practice a programului antreprenorial Repartitie grup tinta pentru implementarea componentei practice a programului antreprenorial Formator program antreprenoriat 1: conf. Dan Dumitriu A-Succes – Repartitie grup tinta pentru implementarea componentei practice a programului antreprenorial
Compania israeliană IONOTERRA, în parteneriat cu Universitatea Politehnica București, va realiza în România, în a doua parte a anului 2020, o sesiune experimentală de monitorizare a zonei seismice Vrancea, emițând alerte de cutremur în medie cu 8 ore înainte de producerea acestora. Anunțul a fost făcut în cadrul primei conferințe științifice organizate de IONOTERRA în
Universitatea POLITEHNICA din București este gazda uneia dintre cele mai mari manifestări universitare din țară- „CNSR 2019”- care va reuni la București reprezentanții tuturor organizațiilor studențești din România (reprezentanți în Consiliile de Administrație ale universităților de stat și private). Astfel, în perioada 29-30 noiembrie, „Conferința Națională a Studenților Reprezentanți 2019”-ediția I- se va desfășura în
Astazi, 28 noiembrie 2019, a avut loc a treia ediție a evenimentului ,Calea spre succes’, organizat de Centrul de Cultura, Voluntariat, Sport si Activitati Recreative al UPB. În cadrul acestui eveniment am avut onoarea să îl întâlnim pe domnul Ion Țiriac. Evenimentul s-a derulat în cadrul Aulei Universității POLITEHNICA din București și a reunit peste
Dezvoltarea competențelor de antreprenoriat ale doctoranzilor și postdoctoranzilor – cheie a succesului în carieră (ASucces) Cod MySMIS: 125125 Dezvoltarea și implementarea unui program de consiliere și orientare profesională în rândul doctoranzilor și postdoctoranzilor Programarea sesiunilor de consiliere și orientare profesională pentru luna decembrie 2019
Dezvoltarea competențelor de antreprenoriat ale doctoranzilor și postdoctoranzilor – cheie a succesului în carieră (ASucces) Cod MySMIS: 125125 Subactivitate SA 5.1 Dezvoltarea și implementarea componentei teoretice a programului antreprenorial Programarea modulelor antreprenoriale în luna decembrie 2019
Automatizarea, platformele digitale și inovațiile în tehnologie schimbă fundamental natura muncii. Descoperirea și înțelegerea acestor schimbări de către studenții și viitorii specialiști din energie, corelată cu înțelegerea propriilor nevoi și cu dezvoltarea unui plan consistent de carieră vor contribui la asigurarea unui viitor profesional adaptat și asumat. In acest context ENGIE Romania, Universitatea Politehnica din
Dragi Studenți și Cadre Universitare, Vă invităm să vă alăturați Campaniei de Donare de Carte UNIVERSIADA CULTURII, inițiată de către Universitatea POLITEHNICA din București și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune, pentru ca împreună să dăruim, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o Bibliotecă Universală copiilor
Acest website foloseste cookie-uri proprii si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.