Luna aceasta, în cadrul seriei #ÎntreabăUnAntreprenor, îl avem invitat pe Voicu Oprean, CEO și fondator al AROBS Transilvania Software. Voicu Oprean a fondat AROBS în urmă cu 25 de ani, iar astăzi, echipa AROBS are peste 1000 de specialiști în birourile sale din România și din întreaga lume. AROBS este cea mai mare companie IT listata,
Universitatea POLITEHNICA din București (UPB), în calitate de Beneficiar, implementează începând cu 23.07.2021 proiectul cu titlul „Educaţia ta, prioritatea noastră indiferent de vremuri – dispozitive IT pentru e-educație”, MySMIS 145400, în baza contractului de finanţare nr. 260/233t/23.07.2021 încheiat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Competitivitate (POC). Durata contractului de finanţare
Pentru că ideile mari au nevoie de sprijin și susținere, mentorii UPBizz vin în ajutorul tău prin Programul #MeettheMentors ! Completează formularul de mai jos și programează o întâlnire în care vei discuta despre inițiativa ta și vei primi sfaturi practice sau poți adresa câteva întrebări mentorilor care te vor ajuta să-ți îndeplinești obiectivele. Îndrăznește sa faci
Luna aceasta, în cadrul seriei #ÎntreabăUnAntreprenor, îl avem invitat pe Felix Pătrășcanu – membru fondator și managing partner al companiei lider pe piața serviciilor de curierat rapid din România, FAN Courier, înființată alături de frații Adrian și Neculai Mihai, în 1998. Pe lângă funcția de conducere pe care o ocupă în cadrul companiei FAN Courier,
Universitatea Politehnica din București și Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România încheie un parteneriat dedicat educației Universitatea Politehnica din București și Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România (APPCR) anunță încheierea unui parteneriat dedicat educației, cu durata de patru ani. Prin acesta, cele două organizații își propun să exploreze și susțină inițiative,
Ești student în anul II sau III și nu ai mai mult de o restanță?! Vrei să înveți cum să cercetezi eficient? Îți dorești să participi la cursuri de etică, cultură și internship-uri? Sau la cursuri și mentorat pentru a deprinde competențe antreprenoriale? Îți dorești să profiți de noi oportunități Erasmus sau să îți dezvolți
Acest website foloseste cookie-uri proprii si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.