Astăzi, dăm startul mult așteptatului program prin care studenții #UPB fac primul pas către realizarea visului lor în antreprenoriat. Dacă ai o idee de afacere, un start-up, sau vrei să înveți mai multe despre business, atunci „Fii Antreprenor 6.0” este pentru tine. Completează formularul din linkul de mai jos, află mai multe despre proiect și hai
Prima zi a festivalurilor AutoFest și ChemistryFest, organizate în Universitatea Politehnica din București, în perioada 20-22 mai, a depășit așteptările organizatorilor. Participanții pasionați de domeniul auto, tehnologie sau de domeniul chimiei și biotehnologiilor s-au bucurat de prezența unora dintre cele mai mari companii din România. Dincolo de expunerea unora dintre cele mai spectaculoase branduri auto
Evenimentul Forum – Cariera în industria energetică, organizat în perioada 9-14 mai 2022, în incinta Bibliotecii Centrale a Universității POLITEHNICA din București s-a bucurat de un real succes în rândul tinerilor studenți, companiilor și cadrelor didactice. Anul acesta, evenimentul de carieră a fost organizat de Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni – AIEE, care, în parteneriat
Scriitorul, publicistul și în primul rând inginerul Cristian Tudor Popescu s-a aflat astăzi în fața studenților Universității POLITEHNICA din București pentru a susține o conferință pe o temă puțin mai specială – MATEFIZICĂ ȘI METAFIZICĂ. Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă, atât din partea profesorilor cat si din rândurile studenților. GALERIE FOTO
Întrebări UPBizz: Cum te descrii în câteva cuvinte? Sunt om. Antreprenor în România în industria de creație vizuală și de produs. Curioasă, ambițioasă și visătoare. Sunt fascinată de univers și mă las inspirată de oameni. Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit? Am fost studentă
George Haber este unul dintre cei mai recunoscuți români din Silicon Valley. Anterprenor în serie, cu rezultate dovedite în lumea afacerilor și a startup-urilor de tehnologie, George Haber este fondatorul primei companii care a creat soluții software care să permită utilizarea DVD-ului în calculatoare. A găsit soluții pentru implementarea licenței intelectuale și a fondat companii
Universitatea Politehnica București a participat cu succes la Campionatului Național Universitar de Karate unde au obținut 4 medalii dintre care două de aur. Ediția din acest an s-a desfășurat la Târgoviște în data de 7 mai 2022. Studenții Universității noastre au ocupat Locul II în cadrul clasamentului general al universităților, fiecare dintre sportivi adjudecându-și câte o medalie.
Cu o traditie de peste 50 de ani, Sesiunea de Comunicari Stiintifice Studentesti se desfasoara, anul acesta, in 13 si 14 mai. Sesiunea se adreseaza studentilor si masteranzilor din cele 15 facultati si doua departamente ale universitatii noastre. Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești se va desfășura în format fizic, on-line sau hibrid, în funcție de
Acest website foloseste cookie-uri proprii si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.