Luna aceasta, în cadrul seriei #ÎntreabăUnAntreprenor, îl avem invitat pe Florin Jianu, Președinte al Consiliului Național al IMM-urilor din România. Florin Jianu a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității din București – Departamentul de Matematici Aplicate și apoi a urmat studiile de masterat din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București cu
Universitatea Politehnica din București (UPB) este gazda Olimpiadei Naționale de Informatică – Secțiunea Liceu – ONI 2023, în perioada 1-6 aprilie 2023. Pe lângă probele de concurs și de baraj, liceenii vor participa la workshopuri privind cartografierea, secure coding, e-Health, cybersecurity și roboți industriali, vizitând laboratoarele tehnologiilor de vârf ale facultăților din UPB. Le dorim
Workshop-ul interdisciplinar “Aplicații ale Inteligenței Artificiale în Medicină” este organizat de Universitatea POLITEHNICA din București – Centrul de Excelență în Inteligență Artificială @UPB în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Evenimentul va avea loc Joi, 30 martie 2023, orele 10:00-16:00, Clădirea Rectoratului
Universitatea POLITEHNICA din București a organizat astăzi, 28.03.2023, conferința de lansare a proiectului RoNaQCI (Romanian National Quantum Communication Infrastructure) care va dezvolta în țara noastră o infrastructură de comunicații cuantice. Prin institutele de cercetare PRECIS și CAMPUS, împreună cu RoEduNet-Rețeaua Națională pentru Educație și Cercetare din România, UPB implementează primele noduri de comunicație conectate prin
Universitatea Politehnica Bucureşti a aniversat vineri, 24 martie 2023, 205 ani de Inovație și Cercetare pentru Viitor – in cadrul unui eveniment grabdios ce s-a desfășurat în Aula Magna a UPB și la care au luat parte peste 1000 de invitați. “Încă din primii ani de existenţă, Universitatea Politehnica din Bucureşti şi-a asumat misiunea de
Universitatea POLITEHNICA din București în parteneriat cu Confederația Patronala Concordia, Uniunea Patronală Republicană și Universitatea Alexander Dubcek din Trencin, dezvoltă Proiectul – ADULT LEARNING RO-SK – Challenges from the pandemics: adult learning in Romania and Slovakia. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, se desfășoară pe o perioadă de un an și jumătate și are o componentă
Luna aceasta, în cadrul seriei #ÎntreabăUnAntreprenor, îl avem invitat pe Voicu Oprean, CEO și fondator al AROBS Transilvania Software. Voicu Oprean a fondat AROBS în urmă cu 25 de ani, iar astăzi, echipa AROBS are peste 1000 de specialiști în birourile sale din România și din întreaga lume. AROBS este cea mai mare companie IT listata,
Dacă ai curiozităti despre lumea afacerilor și ce anume îți trebuie ca să devii un antreprenor de succes, te așteptăm pe data de 4 aprilie, la ora 18.30, în sala 3.2, Etaj 3 din Bibiloteca Centrală a UPB la o întâlnire cu Mario Popescu, CEO & Co-founder Tailent, care ne va împărtăși cum a decurs
Acest website foloseste cookie-uri proprii si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.