UPB a acordat titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului Profesor Petre Dimo
Acordarea titlului de „Doctor Honoris Causa” domnului Petre Dimo este un moment de sărbătoare pentru Universitatea Politehnica din Bucureşti, pentru Facultate de Automatică şi Calculatoare şi în special pentru Departamentul de Calculatoare. Petre Dimo este nu numai un distins produs al acestei Universităţi, dar, mai ales, un om legat de țara în care s-a născut şi în care a devenit cunoscut ca profesor şi profesionist de frunte în informatică.
După terminarea studiilor, Petre Dimo a primit o poziţie de preparator în 1963 și de asistent în 1964 în noua catedră de Automatică. Încă de la început, Petre Dimo a demonstrat talentul său deosebit în relațiile de lucru cu studenţii. Foarte repede a devenit un nume bine cunoscut în lumea studenţească. După cum spunea criticul de film şi realizator TV Eugenia Vodă in episodul dedicat lui Petre Dimo din serialul “Profesioniştii”, profesorul Dimo era privit ca o „vedetă” de către studenți. Ea a subliniat „eroismul normalităţii” lui Petre Dimo în acordarea imparţială a notelor de la examen, ignorând posibilele legături ale studenţilor examinaţi cu rude sau prieteni sus-pusi. Nu este de mirare că Petre Dimo a fost întotdeauna iubit de studenţi!
Unul din primele subiecte de cercetare abordate de Petre Dimo a fost proiectarea unui calculator analogic, la modă în acea vreme. În această perioadă de început, Automatica era “analogică”, motiv pentru care Petre Dimo a început, împreună cu colegii Adrian Petrescu și Ivan Șipoș și sprijiniţi de profesorul Penescu, proiectarea şi construcția primul calculator analogic cu tuburi care să fie utilizat la orele de laborator pentru a modela procese de automatizare. Această cercetare s-a materializat în Calculatorul Analogic MAC-1 (Maşină Analogică de Calcul-1) care a fost utilizat o bună periodă de timp în procesul de învățământ și în cercetare. El a fost utilizat pentru rezolvarea unor probleme care impuneau rezolvarea unor sisteme de ecuații diferențiale liniare și neliniare. MAC-1 a primit Premiul Ministerului Învăţământului pentru cercetare pe anul 1965 (A. Petrescu, P. Dimo, I. Sipoş). Rezultatele cercetărilor MAC-1 au fost publicate, două dintre articole fiind elaborate în grup: Calculator analogic MAC-1 (Petre Dimo, Marius Guran, Adrian Petrescu, Ivan Sipoș) şi Amplificatoarele operaționale ale calculatorului analogic MAC-1 (Petre Dimo, Ivan Sipoș).
Sosirea la sfârșitul anilor ‘60 a unui calculator IBM 360/30 la Centrul de Calcul al Universității București din strada Ștefan Furtună, înființat în 1962 de profesorul Grigore Moisil, a fost o excelentă ocazie pentru Petre Dimo ca împreună cu colegii de generatie de la universitate să ia cunoştinţă de un «adevarat» calculator numeric și să participe la cursuri, cicluri de lecţii şi conferinţe organizate la CCUB pentru matematicieni, ingineri şi economişti.
Avansarea lui Petre Dimo la poziţia de șef de lucrări s-a făcut în 1969, în acelaşi an cu înfiinţarea Catedrei de Calculatoare la care de altfel a aderat, făcând parte din primul colectiv de cadre didactice al noii catedre.
În cadrul unui proiect finanţat printr-un program PNUD-UNESCO pentru Romania s-a decis perfecţionarea pregătirii corpului profesoral al noii catedre. Programul a reprezentat o mare deschidere către cercetarea în domeniul calculatoarelor din occident şi s-a dovedit a fi de un real folos carierei membrilor catedrei. Proiectul prevedea acordarea de stagii de specializare în străinătate practic tuturor cadrelor didactice ale Catedrei, vizite ale unor renumiţi specialişti din străinătate, cumpărarea de cărți și reviste de specialitate pentru biblioteca catedrei, precum şi achiziţia primului sistem de calcul al catedrei, un mini calculator HP 2116 B cu programamare «de la chei» și cu cititor de benzi perforate.
În cadrul proiectului PUND-UNESCO, Petre Dimo a avut contacte mai strânse cu profesori din Franţa (Louis Bolliet, J. Hebenstreit), SUA (Keki Irani), Anglia (Duglas Lewin, Colin Mercer, Brian Girling), Elveţia (J.J. Morf). Acesta din urmă a fost şi primul şef de proiect care a organizat şi dirijat câteva luni de zile desfăşurarea proiectului și l-a desemnat pe Petre Dimo, care stăpânea bine limba franceză, ca primul busier în cadrul proiectului, deplasarea fiind la binecunoscuta școală EPFL (École Polytechnique Fédérale de Lausanne).
În acei ani Petre Dimo ținea cursul de programare a calculatoarelor din anul 4. Limbajele de programare «de nivel înalt» apăreau ca ciupercile, iar tehnicile de programare se dezvoltau rapid, uşurând exprimarea algoritmilor în programe şi limitând erorile de logică. Limbajul FORTRAN era la modă pentru programarea algoritmilor de calcul ingineresc și de aceea s-a decis ca FORTRAN să fie predat și la Politehnică. Petre Dimo a fost primul care, după o perioadă de învățare pe cont propriu a limbajului, a publicat în 1971 la Editura didactică și pedagogică o carte ce prezenta acest limbaj. Cartea s-a dovedit a fi un mare succes: s-a epuizat rapid și a trebuit să fie retipărită de cateva ori. Mulți ani apoi, această carte a devenit un reper în programare și a fost utilizată de sute și sute de studenți, profesori și profesioniști.
Petre Dimo s-a interesat de noile tehnologii de calculatoare care permiteau o tot mai mare libertate în programare, atât pe partea hardware (circuite logice) cât mai ales pe cea software, chiar dacă aceasta părea mai anevoioasă de stăpânit decât prima. Când la catedră a sosit şi un calculator IBM 1130, preferinţele lui Petre Dimo pentru software s-au consolidat. Pe vremea aceea programele erau scrise de studenți pe formulare speciale care erau apoi înregistrate pe cartele perforate. Pachetele de cartele erau apoi citite de cititoarele de cartele ale calculatorului, după care calculatorul le verifica și, dacă programul era corect, îl și executa. Cum, de regulă, programele trebuiau corectate de mai multe ori până la executarea cu succes a programului, unele cartele trebuia să fie reperforate și pachetele să fie trecute din nou prin calculator, acest proces lungea enorm ciclul trecerii de la idee la rezultat.
Întoarcerea lui Petre Dimo din Lausanne a declanșat o serie interesantă de cercetări tocmai în această direcție a optimizării procesului programării, cercetări realizate împreună cu colegi din Catedra de Calculatoare: Valentin Cristea, Eugenia Kalisz, Irina Athanasiu, Florica Moldoveanu, Luca Serbănați și Nicolae Popovici. Ele au inclus, printre altele, o analiză detaliată a calculatorelor HP 2116 B şi IBM 1130, interconectarea efectivă a celor două sisteme de calcul, urmată de conceperea, proiectarea şi implementarea sistemului conversaţional SISIF cu acces multiplu și orientat FORTRAN. Realizarea a condus la contribuţii teoretice în sincronizarea proceselor de calcul paralel, în verificarea corectitudinii lor, în evaluarea performanţelor mecanismelor de sincronizare a proceselor paralele şi în elaborarea unor modele pentru strategiile de prevenire a blocărilor.
Odată cu acumularea unor cunoștințe din ce în ce mai avansate despre programare şi despre progresele sistemelor interactive, preocupările lui Petre Dimo s-au orientat din ce în ce mai mult spre tehnicile de transmitere optimală a informaţiei atât pentru comunicarea orală cât şi în predarea cursurilor. Ca urmare, cercetările pentru teza de doctorat a lui Petre Dimo s-au orientat spre interacțiunea om-calculator. Putem spune că la vremea aceea a fost prima și singura teză orientată în această direcție care astăzi este extrem de actuală. Teza a fost bine primită și prezentarea foarte bine apreciată.