Politica de proprietate intelectuală guvernează protejarea și managementul proprietății intelectuale a UPB.
1. Introducere
Acest document stabilește politica privind Proprietate Intelectuală (PI) a Universității POLITEHNICA din București (UPB) care guvernează protejarea și managementul proprietății intelectuale a UPB și se adresează tuturor angajaților UPB, personalului asociat și studenților.Scopul acestei politici este de a stimula crearea unui cadru favorabil pentru:
- identificarea, evaluarea, protecția, gestionarea și comercializarea PI din UPB, cu garantarea asigurării libertății academice privind protecția și respectarea drepturilor morale ale personalului și studenților, inclusiv în cazul interacțiunilor dintre studenți, personalul academic / de cercetare și partenerii externi interesați pentru diferite colaborări;
- promovarea unei culturi antreprenoriale la nivelul UPB și stimularea studenților, a personalul academic / de cercetare să se implice în activități de cercetare, iar noile cunoștințe dobândite să poată fi utilizate în viitoarele activități educaționale și de cercetare, respectiv să fie valorificate prin publicații, colaborări, licențe și prin formarea de firme de tip spin-off / start-up;
- asigurarea că interesele și nevoile universității și a partenerilor externi sunt adresate într-un mod consistent și echilibrat;
- asigurarea că rezultatele activităților UPB sunt, în cea mai mare măsură, diseminate și exploatate eficient în beneficiul mediului socio-economic și al societății în general, atât la nivel național, cât și internațional.
2. Aria de acoperire a politicii de PI
Această politică se referă la rezultatele generate în cadrul UPB, care pot fi:- Invenții brevetabile;
- Creații intelectuale (care includ literatura științifică și programele software);
- Baze de date.
Cele mai cunoscute tipuri de protecție și implicit de drepturi de proprietate intelectuală (DPI), asociate acestor rezultate sunt: brevetele, drepturile de autor, drepturile asupra bazelor de date și cunoștințele confidențiale. DPI acoperă, de asemenea, desenele, mărcile comerciale, drepturile interpreților, indicațiile geografice și alte drepturi. Mai multe forme de proprietate intelectuală (PI) se pot aplica unei singure creații – de exemplu, software-ul poate fi uneori protejat atât prin brevete, cât și prin drepturi de autor.
Modalitățile de a proteja PI:
- Brevetele: acoperă invențiile care sunt noi, inventive și au aplicații practice. Este un mod de protecție care se obține pe bază de cerere în conformitate cu legislația în vigoare și anume: Legea nr.64/1991, Legea nr.83/2014 privind invențiile de serviciu, Legea 350/2007 privind modelul de utilitate;
- Drepturile de autor: acoperă lucrări literare, dramatice, muzicale, artistice și software; este un drept automat care nu necesită o cerere și are o durată maximă de 70 de ani de la decesul autorului (în funcție de jurisprudență), conform Legii nr.8/1996 privind Drepturile de autor;
- Know-how-ul confidențial: acoperă informații confidențiale nepublicate, secrete comerciale, procese, metode și abilități. Nu necesită o aplicație, dar necesită o gestionare atentă și are o durată maximă nelimitată. Sunt în conformitate cu reglementări privind secretele de serviciu, legislația referitoare la rezultate cu dublă utilizare etc.;
- Drepturile asupra unei bazei de date: în Uniunea Europeană, protecția bazelor de date este acoperită de Directiva 96/9/CE. Dreptul “sui generis” are o durată de viață mai limitată, termenul de protecție fiind de 15 ani.
Cunoștințele generale și competențele pe care angajatul sau studentul le posedă și care nu au fost exprimate în scris nu sunt guvernate de prezenta politică de PI.
Aceasta politică se referă, de asemenea, la materiale fizice care au fost obținute de UPB pentru a fi utilizate în cercetare, educație sau dezvoltarea de noi tehnolgii, sau care au fost produse în totalitate sau parțial prin utilizarea resurselor universității.
Faptul că politica de PI acoperă toate formele de DPI, descrise mai sus, nu implică în mod automat faptul că universitatea poate să formuleze o cerere pentru preluarea totală sau parțială pentru toate DPI; aceste aspecte sunt explicitate în Secțiunea 6.
3. Aplicarea politicii de PI
Politica de PI se aplică personalului, studenților, asociaților, colaboratorilor și altor terți ai UPB, care reprezintă potențialii creatori ai PI în relația cu universitatea.3.1 Politica PI privind angajații UPB
Modul de aplicare al politicii de PI pentru personalul UPB este detaliat în secțiunea 6.
În acest context, Serviciul de Inovare și Transfer Tehnologic (SITT) din UPB va analiza și va supune conducerii UPB unele prevederi suplimentare, în consultare cu personalul academic și cu studenții, prin intermediul organizațiilor lor, cu privire la DPI create de:
- a) personalul UPB în legătură cu activitatea sa independentă, în timpul concediului de odihnă sau al perioadelor sabatice;
- b) angajații pe posturi cu fracțiune de normă, sau în alte organizații independente;
- c) studenții care lucrează în anumite proiecte, în colaborare cu alte organizații independente; și
- d) specialiștii invitați și studenții aflați în vizită de studii.
3.2 Politica PI privind studenții UPB
În mod special, pentru studenți înmatriculați în programele de studii (licență, master, doctorat) și pentru studenții aflați în vizită de studii, cu excepția cazului în care se convine altfel, aceștia sunt proprietarii tuturor DPI și drepturilor conexe aferente, pe care le creează ca parte a studiilor/perioadei de studiu la UPB. În secțiunea 6, sunt descrise în detaliu situațiile de deținere a PI realizate în UPB.
Acordurile încheiate între UPB și studenții înmatriculați în programele de studii (licență, master, doctorat), respectiv studenții aflați în vizită de studii trebuie să prevadă protejarea dreptului universității de a utiliza DPI generate, exclusiv și cu titlu gratuit în scopuri educaționale și de cercetare.
La cererea studenților, UPB poate, prin intermediul SITT, să preia DPI și să contribuie la exploatarea comercială a rezultatelor obținute în activitatea acestora. În legătură cu un astfel de transfer voluntar al DPI, pentru exploatarea lor comercială și distribuirea redevențelor obținute, întreg procesul este guvernat print-un acord separat, încheiat între studenți și UPB, cu suportul SITT.
În cazurile în care DPI sunt generate în comun de către unul sau mai mulți studenți și angajați ai UPB și sunt protejate printr-o formă de co-proprietate, UPB va avea, în toate circumstanțele, dreptul de a prelua DPI ale angajaților UPB aflate în respectiva co-proprietate, în conformitate cu legislația în vigoare și cu contractele de muncă încheiate.
DPI care sunt create de către studenți atunci când au statutul de angajat, de exemplu într-o poziție din echipa unui proiect sau ca asistent de cercetare / student post-doctorand, respectivele DPI sunt considerate ca fiind create de proprii angajați.
3.3 Politica PI privind „asociații” UPB
Persoanelor care sunt afiliate activităților din UPB, dar care nu sunt nici angajați, nici studenți, ci sunt considerați în categoria „asociați” (de ex.: laureați (DHC, premii științifice etc.), investigatori principali în cercetare (pentru care UPB oferă stagii de lucru), profesori / cercetători invitați), li se poate solicita să atribuie DPI pe care le creează pe parcursul activității lor în UPB. În acest sens, UPB poate avea obligații față de organizațiile care finanțează respectivele activități de cercetare, pe care nu le va putea onora fără să existe o astfel de cesiune de drepturi.
“Asociații” sunt considerați ca și cum ar fi angajați ai UPB, cu scopul repartizării unor eventuale venituri obținute din exploatarea DPI realizate de către aceștia. UPB recunoaște că, într-un număr limitat de cazuri (precum ar fi profesorii invitați, care își păstrează calitatea de angajați ai unei alte organizații, în timp ce își desfășoară activitatea de cercetare la UPB – de ex., a se vedea cazul proiectelor de atragere a specialiștilor din străinătate), ar putea fi necesar să se negocieze aranjamente speciale cu privire la proprietatea și utilizarea PI pe care o pot genera pe parcursul stagiului lor de lucru în UPB. Astfel de aranjamente vor fi negociate de la caz la caz, în general cu angajatorul respectivei persoane “asociată”. Orice persoană care se află într-o astfel de categorie ar trebui să contacteze SITT pentru recomandări și soluții juridice, înainte de începerea propriu-zisă a stagiului de lucru în UPB.
4. Notificarea cererii și alocarea venitului net (redevențelor)
4.1 Cerință de notificareDe regulă, UPB trebuie să fie notificată prin intermediul SITT cu privire la toate rezultatele obținute și la toate materialele fizice realizate având potențial de exploatare comercială.
Dacă notificarea se aplică unei invenții brevetabile, angajații UPB au totuși dreptul de a publica rezultatele științifice corespunzătoare acelei invenții, cu condiția ca drepturile unui terț să nu împiedice acest lucru.
Cerința de notificare nu se aplică unui conținut academic tradițional (monografii științifice), operelor de artă și materialelor de uz exclusiv didactic, în conformitate cu secțiunea 6 din prezentul document.
4.2 Alocarea venitului net, corespunzător redevențelor
Venitul net legat de comercializarea DPI va fi repartizat între autorul unei idei originale (inventatorul), departamentul unde acesta activează și UPB în calitate de manager al DPI din universitate, în conformitate cu schema de repartizare a veniturilor rezultate din comercializarea DPI, aprobată de către CA al UPB.
5. Alocarea rolurilor între universitate și structura de protejare și management al DPI
Structura de protejare și management al DPI are rolul de a contribui la atingerea de către UPB a obiectivelor sale strategice cuprinse în misiunea sa, pe componenta de inovare și antreprenorială, cu accent pe transferul de cunoaștere și comercializarea de tehnologii inovative. Această structură, cu componentele sale, oferă servicii profesionale și se preocupă de implementarea și perfecționarea politicii de PI a universității.Această structură oferă, de asemenea, asistență personalului UPB pentru comercializarea ideilor inovative și a rezultatelor cercetării pe care UPB le deține în conformitate cu legislația națională sau printr-un acord prin care UPB a primit o autorizare specifică de gestionare a unor DPI. Într-o manieră profesională, această structură evaluează oportunitățile de comercializare pentru toate ideile inovative (rezultatele proiectelor și ale altor lucrări realizate în UPB) și invențiile care au fost notificate, în prealabil, acestei structuri.
În cazul în care această structură nu identifică o oportunitate de comercializare, pentru demararea unui proiect dedicat de valorificare DPI sau pentru continuarea unui proiect CDI, pe baza notificării primite de la angajații UPB, aceștia vor avea dreptul de a comercializa tehnologiile / rezultatele cercetării, protejate corespunzător prin DPI, pe cont propriu, în conformitate cu procedurile din Ghidul de valorificare a PI în vigoare la acel moment, și în conformitate cu termenii specifici conveniți între părți. Acești termeni vor fi cuprinși într-un acord care va proteja, printre altele, investițiile care au fost deja realizate în dezvoltarea respectivei tehnologii / rezultatului cercetării, până la data încheierii respectivului acord.
Dacă invențiile notificate sau alte rezultate din cercetare vor fi dezvoltate în continuare, de către UPB prin mecanisme de tip “proof-of-concept” sau prin alte mijloace, dezvoltarea ulterioară va fi guvernată prin contractul încheiat între UPB (cu suportul SITT), o firma de comercializare a UPB (de ex UPB Innovation S.A). și, dacă este cazul, partea / părțile externe implicate.
Structura de protejare și management a PI la UPB se constituie din:
Serviciul de Inovare și Transfer de Tehnologie (SITT), în cadrul DMACS, pentru promovarea, dezvoltarea și creșterea calității instrumentelor de protejare a PI și activitățile de transfer de cunoaștere din universitate. Activitățile SITT cuprind:
- Evaluarea potențialului comercial al DPI rezultate din activitățile de cercetare și dezvoltare;
- Sprijinirea și consultanța oferită pentru protejarea și comercializarea DPI;
- Sprijinirea și consultanța oferită pentru pregătirea strategiilor și planurilor de afaceri, care să justifice crearea de firme Spin-Off/Out și Start-up în UPB; și
- Identificarea și gestionarea DPI care rezultă din activitățile de cercetare, oferind și consiliere / servicii de formare profesională continuă, pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale comunității de cercetare și studenților din UPB.
În activitățile sale, SITT este sprijinit de Echipa pentru parteneriate și comercializare constituită din reprezentanți desemnați de facultăți, care au misiunea de a identifica rezultatele de cercetare și DPI realizate/în curs de realizare la nivelul facultații, de a le analiza din perspectiva necesității protecției acestora în legătură cu potențialul lor de comercializare. De asemenea in cadrul SITT va exista și un birou de Marketing și Comercializare cu atribuții în identificarea potențialilor clienți pentru preluarea rezultatelor de cercetare și a pregătirilor acestora în vederea comercializării.
Rezultatele finale ale analizelor SITT, realizate în colaborare cu Echipa pentru parteneriate și comercializare, sunt transmise Comisiei Consultative de Legătură cu Mediul Economic. Rezultatele activității Comisiei sunt înaintate la nivelul CA al UPB, care decide asupra comercializării și încheierii acordurilor/contractelor cu compania UPB Innovation S.A., care realizează toate diligențele de comercializare.
6. Mecanismele de utilizare / valorificare ale DPI
6.1 Regula generalaCu scopul de a promova responsabilitatea socială a universității (cf. scopurilor politicii de PI), UPB va deține, ca regulă generală, toate DPI și materialele fizice realizate având potențial de exploatare comercială, care au fost realizate în UPB folosind resursele universității, cu excepția cazului existenței unor prevederi exprese de exceptare, menționate în cele ce urmează, precizate prin lege sau printr-un acord, care obligă în acest sens universitatea.
În cazurile exceptate, în care UPB nu deține drepturile asupra rezultatelor cercetării, dezvoltate cu resursele universității, UPB va primi, pe baza unui acord specific, dreptul de a utiliza și de a continua dezvoltarea acestor rezultate, în activități educaționale și de cercetare științifică.
6.2 Excepții și clarificări ale regulii generale privind DPI ale UPB
- a) Drepturile de autor
UPB recunoaște și subliniază dreptul angajaților de a crea și disemina propria lor muncă intelectuală. Prin urmare, universitatea renunță, în general, asupra drepturilor de autor asupra materialelor didactice, manualelor și publicațiilor științifice. În aceste condiții, persoanele fizice / personalul academic pot publica aceste lucrări în beneficiul lor. Intrarea într-un acord cu un editor este, de asemenea considerată drept un mod de exploatare comercială. Totodată, UPB va primi, în mod automat, o licență globală și perpetuă, fără obligații de plată / cu titlu gratuit (“worldwide royality – free licence”), care îi va permite să utilizeze toate aceste materiale în scopuri de cercetare și educaționale, în numele angajaților săi. În acest sens, este responsabilitatea persoanelor fizice / personalului academic să informeze orice editor sau orice altă parte interesată în publicarea unui astfel de material despre existența aceastei licențe.
Această derogare discreționară aplicată drepturilor de autor nu se extinde la lucrările comandate, în mod explicit, de către UPB sau la alte lucrări protejate prin drepturile de autor, care rezultă din activități de cercetare, precum programe de calculator (software), baze de date sau alte materiale protejate prin drepturi de autor, având potențial de valorificare comercială.Acordurile privind transferul total sau parțial al drepturilor asupra creațiilor intelectuale, inclusiv cele menționate anterior, vor proteja întotdeauna drepturile morale ale angajatului (adică dreptul de a fi numit autor al lucrării / publicației și dreptul de a împiedica modificarea sau punerea la dispoziție a operei într-un mod sau într-un context care dăunează reputației profesionale sau personalității autorului sau operei).
- b) Programele educaționale și materialele didactice
Programele educaționale sau materialele didactice, care au un pronunțat caracter personal sau care se încadrează în excepția de la litera a), de mai sus, sunt deținute de către angajaț(i).
- c) Rezultate create prin proiecte de natura comenzilor din afara UPB
Cu excepția cazului în care se convine altfel, pentru un astfel de proiect dreptul de proprietate asupra rezultatelor revine părții care comandă.
Acest tip de proiecte se realizează în schimbul unei compensații (plăți), primite din partea unei sau mai multor părți interesate, independente față de UPB, și cuprind o cerință explicită pentru furnizarea unor livrabile / materiale cu performanțe impuse, prin încheierea unui acord / contract, între părțile semnatare.
- d) Rezultate create de studenți
În cazul în care studenții (de obicei, masteranzi și doctoranzi) generează PI în cursul participării lor la programele de studii sau în activități de cercetare, aceștia vor deține DPI asupra rezultatelor obținute, cu excepția cazurilor în care se aplică una dintre următoarele situații:
- (i) PI generată face obiectul unor termeni contractuali sau unui acord încheiat cu o organizație independentă față de UPB, prin care PI este împuternicită cu drepturi în raport cu UPB sau față de o terță parte; sau
- (ii) PI generată se bazează pe elemente de PI anterioare, dezvoltate de către angajații UPB, sau de către “asociații” săi; sau
- (iii) generează PI în colaborare cu angajații UPB, sau cu “asociații” săi; sau
- (iv) studenții sunt sau au statutul de angajați ai UPB (caz în care sunt tratați de către UPB și prin lege ca angajați).
În toate circumstanțele enumerate mai sus, studenții vor avea obligația să atribuie DPI către UPB, iar în ceea ce privește veniturile generate de respectiva PI, studentul va avea aceleași drepturi ca și angajații UPB, conform Schemei de recompensă pentru Inventatori.
Studenții pot deține proprietatea asupra cunoștințelor noi și originale obținute în mod independent exclusiv, cu respectarea următoarelor condiții:
- Să existe avizul scris al SITT că studenții sunt singurii Autori/Inventatori;
- Să existe confirmarea SITT potrivit căreia resursele UPB nu au constituit o parte semnificativă în dezvoltarea cunoștințelor noi și originale;
- Nu există acorduri de finanțare care impun cedarea DPI.
La cererea studenților, UPB poate, prin intermediul SITT, să preia DPI și să susțină exploatarea comercială a rezultatelor obținute de către aceștia. În legătură cu un astfel de transfer voluntar al DPI pentru exploatare comercială, distribuirea redevențelor obținute se face conform unui acord separat, încheiat între studenț(i) și UPB, prin consultanța SITT.
7. Proprietatea și drepturile de utilizare asupra materialelor fizice realizate
Materialele fizice realizate, având potențial de exploatare comercială, care incumbă cheltuieli / investiții ale universității sunt proprietatea UPB, atâta timp cât acest lucru nu încalcă nici în prezent, nici în viitor, drepturile unor terți. Aceste materiale sunt create sau produse cu resursele universității sau, prin alte mijloace, sunt achiziționate sau sunt în legătură cu activitățile desfășurate în UPB.Materialele fizice realizate sunt caracterizate ca fiind orice produs (material organic, anorganic și biologic), inclusiv substanțe, organisme și culturi (de tip agricol), precum și alte materiale de acest tip (componente, piese etc.).
Personalul academic din UPB poate transfera materialele fizice deținute, sau aflate la dispoziția universității, către terți, în următoarele condiții:
- i) Înainte de transfer / expediere, se va încheia un acord special („Contractul de transfer de materiale – MTA”);
- ii) O parte din material trebuie să rămână în UPB, adică resursa nu trebuie să fie epuizată, în mod normal;
- iii) Destinatarul transferului nu trebuie să transmită materialul către alte părți interesate, fără acordul prealabil scris al Rectorului UPB;
- iv) Materialul realizat va fi oferit doar în scopuri de cercetare și nu pentru uz comercial. În acest sens, UPB se va asigura că materialul va fi utilizat numai cu respectarea principiilor de etică în activitățile de cercetare științifică.
8. Comercializarera proprietății intelectuale (PI)
UPB se angajează să încurajeze comercializarea PI. În cazul în care UPB consideră că există potențial de comercializare, va solicita, după caz, protecția PI prin brevetare sau prin alte mijloace legale, cu susținere financiară din fonduri proprii, respectiv va identifica și negocia potențiale parteneriate comerciale. În acest sens, UPB va înființa o Companie de comercializare deținută în întregime de către UPB, respectiv „UPB Innovations S.A.”, care va asigura protecția adecvată a DPI și toate aranjamentele legale pentru acordarea licențelor și formarea de firme de tip start-up / spin-off.
După comercializarea cu succes a PI deținute de către UPB și generarea unui flux de venituri, se va aplica Schema de recompensă pentru inventatori, care prevede ca persoanele implicate în crearea PI comercializate să fie eligibile pentru a li se acorda o parte negociabilă, dar semnificativă, din veniturile nete realizate.8.1. SITT oferă consultanță profesională în legătură cu diversele opțiuni de comercializare și transfer de cunoștințe, pentru a îndeplini obiectivele politicii de proprietate intelectuală din UPB, incluzând:
- Licențierea utilizării DPI către un terț;
- Cesiunea DPI unui terț;
- Valorificarea potențialului comercial al DPI printr-o companie de tip Spin-Off/Out, Spin-In sau Start-Up;
- Valorificarea potențialului comercial al DPI cu un terț; și / sau
- Orice alt aranjament care poate fi considerat adecvat, d.p.d.v. al DPI deținute de către UPB.
8.2. Analiza privind potențialul de comercializare a unei cereri de brevet / DPI se va realiza la nivelul SITT, la inițiativa Echipei de parteneriat și comercializare, aplicând proceduri conforme cu Ghidul de aplicare a politicii de PI. Rezultatul acestei analize conținând propunerile SITT se vor înainta Comisiei Consultative de legătură cu Mediul Economic (CCME), înainte de a fi recomandate pentru aprobare de către Rectorul UPB. Comercializarea efectivă se va realiza de către UPB Innovation S.A. pe baza unui mecanism de transfer stabilit între UPB si UPB Innovation S.A.
8.3. SITT se va asigura, în mod corespunzător, că toate documentele privind comercializarea DPI stipulează, în mod explicit, păstrarea dreptului de utilizare și liber acces la DPI comercializate, în scopul continuării activităților de cercetare și educaționale din UPB.
8.4. În cazul comercializării unor DPI în co-proprietate cu o organizație terță, termenii privind protecția acestora vor fi reglementați prin întocmirea și semnarea unui acord specific de colaborare pentru activități de cercetare în parteneriat.
9. Constituirea firmelor de tip SPIN–OFF/OUT, SPIN-IN ȘI START-UP
9.1. UPB încurajează personalul academic / de cercetare și studenții, acolo unde este cazul, să ia în considerare comercializarea DPI prin formarea unei companii special create în acest scop.9.2. SITT pune la dispoziție Metodologia pentru aprobarea constituirii unor firme nou înființate, de tip Spin-off/out și Start-up, de către niște promotori din UPB, prin Ghidul de aplicarea apoliticii de PI, care include:
- O propunere de afacere inovativă, bazată pe tehnologii avansate, sau un document privind o strategie de afaceri inovative, elaborate de către promotori;
- O listă completă a DPI aparținând UPB care este propusă a fi utilizată de către respectiva firmă nou înființată;
- O listă a membrilor fondatori ai firmei nou înființate și modul în care aceștia vor fi implicați / angajați;
- O înțelegere conform căreia compania nou înființată va avea o relație de colaborare cu UPB și, dacă da, pe ce baze contractuale;
- Primirea unei copii a documentului de înregistrare la Registrul Comerțului pentru compania nou înființată; și
- Negocierea tuturor termenilor specifici unor acorduri de licență pentru exploatarea DPI aparținând UPB, cu sau fără includerea unor aporturi de capital propriu.
9.3. Firme Spin-In
Orice cerere a unei companii independente care intenționează să devină firmă Spin-In în cadrul UPB, împreună cu completarea unui formular privind absența unui conflict de interese, va fi analizată de către CCME, înainte de a fi propusă spre aprobare de către Rectorul UPB.
9.4. Firme Start-Up
Orice membru al comunității academice / de cercetare și / sau studenți din UPB, care intenționează să formeze o companie de tip Start-Up, trebuie să contacteze SITT pentru a stabili dacă este cazul și ce suport disponibil / adecvat ar putea primi din partea UPB.
10. Compoziția și rolul comisiei consultative de legătură cu mediul economic
10.1. Comisia Consultativă de legătură cu Mediul Economic (CCME) va fi formată din reprezentanți ai următoarelor entități funcționale din UPB și din mediul economic:- Direcția pentru Managementul Activităților de Cercetare Științifică din UPB;
- Direcția Juridică și Contencios din UPB;
- Biroul Centrul de Antreprenoriat din UPB;
- Camera de Comerț și Industrie a României;
- Consiliul Național al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania.
10.2. CCME va fi prezidată de către Prorectorul cu Cercetarea Științifică din UPB.
10.3. CCME este responsabilă de analiza / revizuirea tuturor contractelor de licență și de cesiune a DPI, precum și a tuturor acordurilor de parteneriat, de ex.: UPB membru în clustere, poli de competitivitate, rețele de cercetare aplicativă etc., înainte de a fi propuse pentru semnare de către Rectorul UPB.
10.4. CCME se va reuni trimestrial și va raporta activitatea sa către Consiliul de Administrație al UPB.
11. Consultanță
11.1. Membrii comunității academice / de cercetare și studenții din UPB au dreptul și chiar se recomandă să se angajeze în proiecte de consultanță pentru terți, sub rezerva respectării principiilor politicii privind PI din UPB, aflate în vigoare la momentul respectivei implicări.11.2. Membrii comunității academice / de cercetare și studenții din UPB au obligația de a implica SITT în orice propunere comună de cercetare și consultanță, astfel încât să poată beneficia de sprijin în negocierea acordurilor de consultanță sau de cercetare în parteneriat, în numele și în beneficiul UPB, pentru protejarea DPI implicate și negocierii cu celelalte părți interesate a tuturor termenilor comerciali în beneficiul onest al UPB.
12. Distribuția veniturilor provenite din comercializarea DPI
12.1. Veniturile nete obținute pe baza comercializării DPI din UPB vor fi distribuite conform Schema de recompensă pentru inventatori ( a se vedea Ghidul de valorificare a PI).12.2. În principiu se va alocarea un procent către SITT ( care nu va depăși 10% din suma obținută din comercializare) care se va împărți cu grupurile de cercetare relevante implicate în crearea cunoștințelor noi și originale, ținând cont de contribuțiile acestora la comercializarea DPI asociate, contribuțiile respective urmând a fi stabilite de către SITT.
12.3. UPB va distribui partea de venituri nete către fiecare dintre membrii grupului de Autori / Inventatori, în funcție de contribuția lor la dezvoltarea de cunoștințe noi și originale, așa cum a fost convenit cu aceștia în formularul de dezvăluire a invenției și / sau în acordul scris de cesiune a DPI. În lipsa unui astfel de acord scris, cota Autorilor / Inventatorilor va fi împărțită între ei, ținând cont de valoarea și de conținutul contribuțiilor lor efective, acestea urmând a fi stabilite de către SITT, prin monitorizarea atentă a întregului proces de obținere și valorificare a DPI comercializate.
12.4. Distribuția veniturilor nete obținute, către Autori / Inventatori, se va face anual, corespunzător veniturilor realizate în anul precedent.
13. Rezolvarea conflictelor
13.1. SITT este responsabil pentru aplicarea politicii de proprietate intelectuală în UPB.13.2. UPB se angajează să rezolve conflictele la nivel intern și pe cale amiabilă. Membrii comunității academice / de cercetare și studenții din UPB pot contesta deciziile SITT, cu privire la aplicarea politicii de proprietate intelectuală, la CCME, iar deciziile acestuia pot fi, la rândul lor, contestate mai departe la Rectorul UPB.
14. Revizuirea politicii de proprietate intelectuală
Politica de proprietate intelectuală din UPB va fi revizuită de către CCME cel puțin o dată la cinci ani și, mai des, dacă este necesar, pentru a determina eficacitatea acesteia și pentru a identifica și implementa modificările necesare, dacă este cazul.Modificările aduse politicii de proprietate intelectuală trebuie să fie aprobate de către Consiliul de Administrație al UPB. Toate modificările aduse politicii de proprietate intelectuală vor fi postate pe pagina web a UPB și astfel de modificări vor deveni aplicabile și vor intra în vigoare de la data publicării.