În perioada 22-23 aprilie au avut loc la Timișoara Campionatele Naționale de Șah. Studenții care au reprezentat Universitatea POLITEHNICA din București, coordonați de către lect. univ. dr. Popescu Ofelia de la Departamentul de Educație Fizică și Sport- Kinetoterapie, au obținut rezultate remarcabile. . Universitatea POLITEHNICA din București a obținut Locul I pe Universități iar la
“Olimpiada de Integrare Roboţi Industriali 2023” – Ediţia Pilot 2023, este primul eveniment competiţional la nivel naţional organizat în Romania, cu adresabilitate directă studenţilor şi cadrelor didactice din mediul universitar, ce are ca scop “aprofundarea cunoștințelor, abilităților și experienței practice a studenților din universitățile tehnice în programarea și integrarea roboților industriali FANUC în perspectiva dezvoltării
În data de 19.05.2023, la ora 11:00, în sala BN 134 va avea loc în cadrul Școlii Doctorale de Științe Aplicate, în localul din Splaiul Independenței nr.313. ședința de dezbatere și susţinere publică, a tezei de doctorat cu titlul: Sisteme iterative de funcții cu condiții de contractivitate orbitale / Iterated Function Systems with Orbital Contractivity
În data de 10.05.2023, la ora 13:00, va avea loc, în cadrul Școlii Doctorale de Inginerie Electrică, ședința de dezbatere și susţinere publică, care se va desfășura, în sala EC 201, a tezei de doctorat cu titlul: Contribuții privind analiza circuitelor neliniare în regim periodic, asociate sistemelor fotovoltaice / Contributions Regarding the Analysis of Nonlinear
In data de 21.04.2023, la ora 11:00, în sala 3.2 din Biblioteca UPB va avea loc, în cadrul Școlii Doctorale de Inginerie Industrială și Robotică, ședinta de dezbatere si susţinere publică a tezei de doctorat cu titlul: Contribuții cu privire la integrarea managementului cunoștințelor în dezvoltarea durabilă a transporturilor auto / Contributions on the Integration
In data de 5 mai 2023, la ora 10.00 va avea loc in cadrul Scolii Doctorale de Automatica si Calculatoare, sala PR 408, sedinta de dezbatere si susţinere publică, a tezei de doctorat cu titlul NEW INTEGRATED SERVICES FOR ORIENTATION AND ACCESSIBILITY IN A SMART CAMPUS WITH MULTIPLE LOCATIONS / NOI SERVICII INTEGRATE PENTRU ORIENTARE ȘI
În data de 03.05.2023, la ora 12:00, în sala EC 201, va avea loc în cadrul Școlii Doctorale de Inginerie Electrică, în localul din Splaiul Independenței nr.313. ședința de dezbatere și susţinere publică, a tezei de doctorat cu titlul: Metode avansate de analiză a transferului de energie electrică în sisteme energetice cu inerție mică / Advanced
IOSUD Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti – Scoala Doctorala de Inginerie Industriala si Robotica, domeniul de doctorat Inginerie Industriala – a propus componenţa Comisiei de specialitate pentru evaluarea tezei de abilitare cu titlul: ”Contribuții în domeniul designului formelor industriale” elaborată de conf.dr.ing. Nicoleta-Elisabeta PASCU, cu functia de baza la Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti. CV / LISTA DE LUCRARI
Acest website foloseste cookie-uri proprii si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.