Doua medalii de aur, o medalie de argint şi o medalie de bronz 

Echipa HBFS (echipa Universității POLITEHNICA din București – Facultatea de Automatică și Calculatoare) a fost singura reprezentanta a Romaniei la competiţia RobotChallenge – unul dintre cele mai mari concursuri de robotică din lume – concurs care, începând cu anul 2017, se desfăşoară în Beijing, China  (http://www.robotchallenge.org.cn/). Echipa noastră a confirmat din nou rezultatele foarte bune obţinute la editiile din anii 2015 si 2016 (desfasurate la Viena), finalizând competiţia cu doua locuri I, un loc II şi un loc III. Toate aceste rezultate au poziţionat Romania pe locul 5 în clasamentul general al naţiunilor, la egalitate cu Rusia. Roboţii construiţi de echipa HBFS au participat la 3 probe: Line Follower (obţinând primele două locuri), Line Follower Enhanced (locul I) şi Nano Sumo ( locul III).

Toţi membrii actuali ai echipei HBFS provin de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Departamentul Automatică şi Informatică Industrială, UPB. La competiţia din Beijing s-au deplasat: Diana Baicu (studentă anul III), Ionuț Cristian Dobre (masterand anul I), şi as.drd. Mihai Crăciunescu – team leader-ul echipei.

Ca şi la ediţiile precedente, RobotChallenge s-a bucurat de prezenta unora dintre cele mai bune echipe de robotica din lume, ceea s-a reflectat intr-un nivel ridicat al probelor desfasurate.  „Ca de fiecare dată ne-am bazat construcţia roboţilor pe cele mai noi tehnologii existente şi rezultatele obţinute au confirmat că strategia a fost corectă. Ne-am confruntat cu o concurenţă serioasă şi suntem extrem de bucuroşi şi mândri că am reprezentat cu bine România la acest eveniment foarte important în calendarul competiţiilor internaţionale de robotică. Toate eforturile făcute pentru dezvoltarea unor roboţi performanţi, precum şi cele ocazionate de deplasarea în China au fost pe deplin răsplătite”, a declarat Mihai Crăciunescu imediat după finalizarea evenimentului.

Conf. univ. Ştefan Mocanu (Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Departamentul Automatică şi Informatică Industrială), coordonatorul echipei HBFS, a declarat: „Dacă rezultatele mai slabe obţinute la ediţia anterioară a RobotChallenge la care am participat (în 2016) au fost de natură să ambiţioneze şi să mobilizeze echipa, în ultimii doi ani HBFS a evoluat continuu şi a ajuns o forţă capabilă să domine concursurile şi probele la care participă.  Cu atât mai mult doresc să felicit membrii echipei pentru seriozitatea şi dedicaţia cu care abordează fiecare concurs în parte, chiar dacă se află în poziţia de favoriţi. Sunt convins că prestaţiile de excepţie ale echipei se vor repeta şi la alte concursuri viitoare şi ma bucură faptul că roboţii realizaţi într-un laborator din cadrul centrului de cercetare al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare (UPB) sunt foarte competitivi pe plan internaţional”.

Pagina oficială  a echipei HBFS: http://hbfsrobotics.com/

Pagina de Facebook  a echipei HBFS:

https://www.facebook.com/HBFS-Robotics-Team-1391337724460164/