Întrebări UPBizz:


  1. Cum te descrii în câteva cuvinte?

Sunt un artist cu suflet boem și minte antreprenorială, practică.

Un mix bun care mi-a oferit posibilitatea să-mi materializez visul de a crea.

  1. Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit?

În perioada studenției m-am focusat pe învățat. Mi-ar fi plăcut să fi făcut schimburi de experiență și să fi mers în alte țări ca studentă însă pe “vremea” mea nu era așa ceva la modă. Acum aș merge din curiozitate peste tot să văd cum studiază alții. Nu ratați aceste șanse dacă există.

  1. De ce antreprenor și nu salariat?

Am fost mereu o fire liberă și mi-am asumat inconștient mereu riscuri. Am terminat Dreptul și pornisem din start cu un mindset de meserie liberală unde știam că va trebui să alerg să-mi găsesc singură clienți. Apoi am schimbat macazul și am devenit full time artist, un domeniu extrem de solicitant dacă vrei să traiești mai bine decât să supraviețuiești

Am înțeles că trebuie să fiu creativă nu doar pe pânză dar și în practicalitatea vieții de zi cu zi așa încât am dezvoltat un business ce avea la bază talentul meu nativ.

  1. Cum ai ales idea de afacere?

Mi-am dorit ca arta mea să ajungă la cât mai mulți așa că am dezvoltat un business de artă aplicată în sensul în care am transpus în print ceea ce pictam pe pânză. Printul pe textile mi s-a părut cel mai potrivit cu firea mea artistică.

  1. Care au fost riscurile asumate la început?

Un domeniu total necunoscut- lumea artei și a designului, buget aproape inexistent, nicio pregătire formală de business knowledge.

  1. Ai avut un mentor cu rol definitoriu în ceea ce faci astăzi?

Cu sinceritate, nu. Am învățat de una singură, autodidact. Acum mai bine de 10 ani când am lansat afacerea, nu erau nici atâtea cărți pe tema de business și antreprenoriat așa că am mers pe fler și intuiție.

Deci se poate

  1. Ce era diferit după primul an de business?

Am început pas cu pas, nu m-am aruncat, am testat piața, am crescut pe măsură ce cererea pentru creațiile mele creștea.

Cu răbdare.

  1. Care a fost investiția inițială?

1500 euro.

Așa cum spuneam, nu m-am aruncat și am învățat să fac eu multe din taskurile pe care ai fi tentat să le dai altcuiva atunci când ai capital mare de investit.

  1. Ce înseamnă un eșec în afaceri?

Înseamnă să reevaluezi și să analizezi ce puteai face diferit. Apoi să te arunci din nou.

  1. Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri esențiale în demararea unei afaceri.

 Disciplină, consecvență și consistență.

Nimic nu funcționează fără să depui efort, mai ales la început.

O afacere trebuie să aibă în primul rând un cadru legal. Să fie un SRL sau un PFA, depinde ce ți se potrivește. Să înveți să iți calculezi corect costurile, și apoi PREȚUL serviciilor tale, ținând cont de piață, marjă de profit și costuri. Să știi bine cui te adresezi, care este avatarul clientului tău ideal și ce te diferențiază.

Având acestea, poți începe orice.


Curiozități studenți UPB:

  1. Care consideri că sunt cele mai importante calități ale unui antreprenor?

Reziliența, creativitatea și autenticitatea.

  1. Cum a început totul? Cum și-a descoperit pasiunea?

La 27 de ani am schimbat macazul trecând de la avocatură la artă.

Mereu am simțit că îmi lipsește ceva, că tânjesc după frumos și creație însă am ascultat de părinți și de ceea ce credeau ei că mi se potrivește. 

În urma crizei economice din 2008 mi-am pus întrebări legate de Sens, de cine sunt eu cu adevărat și răspunsul a venit simplu- eu sunt artist ca suflet așa că decizia mi-a aparținut- să îmi ascult inima sau să merg pe rațiune dezvoltându-mi cariera de avocat. 

  1. Care a fost cel mai greu lucru în dezvoltarea companiei?

Faptul că nu cunoșteam pe nimeni și nu aveam cunoștințe solide de business. A trebuit să mă bazez pe intuiție și să pun multe întrebări 

  1. Care a fost primul pas pe care l-ai făcut în a deveni antreprenor? Si cu ce suma ai inceput?

Am hotărât să fiu antreprenor cu toate riscurile ce decurgeau din asta. Am scris o carte despre antreprenoriat creativ, bazele de la care trebuie să pornești dacă vrei să îți materializezi visul- Paint-à-Porter. De la Artist la Antreprenor