În data de 23 Octombrie 2023, Politehnica București lansează cel de al doilea apel la programul „INVEST – Proof of Concept”, prin care vor fi susținute 4 proiecte în valoare de 10.000 euro/proiect în vederea comercializării unui rezultat al cercetării.
Aplicanții vor fi selectați în sistem competitiv, pe baza unui rezultat de cercetare obținut în cadrul Politehnica București cu șanse de a fi comercializat pe piață. Prezentul program va fi susținut și de parteneri externi, cum ar fi: bănci, companii mari, cu renume, dar și din fonduri de investiții.
Prima etapă a programului „INVEST Proof of Concept” s-a incheiat cu succes și cei 4 căștigători au reușit să găsească drumul spre comercializare pentru proiectele lor de cercetare.
Pe lângă finanțarea efectivă acordată, aplicanții selectați vor fi sprijiniți de Politehnica București prin programe de instruire, mentorat, consultanță, acces la echipamente, prin facilitarea unor întâlniri cu reprezentați ai fondurilor de investiții, fondurilor cu capital de risc sau acces la alte tipuri de instrumente financiare.
Depunerea propunerilor se face prin Platforma EasyChair, iar termenul limită de depunere a aplicației este 15 Noiembrie 2023.
În Ghidul programului veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie pentru a pregăti o propunere de proiect la programul „INVEST Proof of Concept”, condițiile de eligibilitate și informații despre program. Puteți descărca Formularul de aplicare.
Mai multe detalii găsiți aici: