anunturi proiecte europene

Stimati doctoranzi si postdoctoranzi,

Din cadrul aceleiasi serii de interviuri cu antreprenori de succes va aducem in atentie un nou interviu care ar putea fi util in dezvoltarea activitatilor dumneavoastra de antreprenoriat din cadrul proiectului.

Interviu UPBizz – Radu Savopol, Co fondator – 5 to go

Radu Savopol este un antreprenor român cu experiență de 20 de ani în domeniul HoReCa, reușind să transpună cu succes concepte similare în diverse regiuni geografice ale țării, ultimul proiect și cel mai important din cariera de antreprenor al domnului Savopol fiind lanțul de cafenele 5 to go, conceput din dorința de a oferi o cafea bună la prețul corect, de a oferi o experiență zilnică consumatorului de cafea to go ce trece pragul unei cafenele 5 to go; reușind să uniformizeze atât serviciile cât și calitatea cafelei în toate cele peste 150 de locații.

Totodată,  domnul Savopol a creat și designul interior al locațiilor, fiind designer de interor și punând mare accent pe ambianța locațiilor pentru a fi primitoare atât pentru liceeni și studenți cât și pentru corporatiști.

Recent, 5 to go a fost nominalizat în TOP 3 pentru cel mai bun lanț de cafenele din Europa Centrală și de Est în cadrul celui mai mare simpozion de HoReCa din EUROPA, iar acum Radu este alături de studenții din UPB și a răspuns întrebărilor acestora prin campania Centrului de Antreprenoriat UPBizz #ÎntreabăUnAntreprenor.

  1. Cum te descrii în câteva cuvinte?

Aș spune ambițios, determinat, inovativ, cu mare pasiune pentru artă, design și antreprenoriat.

  1. Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit ?

Am ales să urmez cursurile Facultății de Arte, pentru că mi-a plăcut designul de mic, am desenat foarte mult, mai ales caroserii de mașini.

În timpul facultății am lucrat ca barman în primele baruri ce s-au deschis pe Calea Victoriei și de acolo cred că am prins gustul cafelei și cocktailurilor.

După facultate m-am dus către zona de grafic design. Dar nu am profesat în domeniu și cred că asta aș face diferit acum, dacă ar fi să mă întorc în timp – aș studia pe zona asta mai mult, aș aprofunda cunoștințele dobândite în facultate. Am încercat pe de o parte să continui, ca drept urmare că eu creez designul paharelor 5 to go, dar simt că puteam duce mult mai departe această pasiune a mea.

  1. De ce antreprenor și nu salariat?

Nu am lucrat niciodată într-o multinațională și nici nu am vrut. Am fost antreprenor de la bun început și cred că lucrurile au venit de la sine, nu mi-am propus că asta voi face. Au fost date de deciziile pe care le-am luat în anumite momente cheie. De exemplu, în 2001 m-am mutat în Sinaia, unde-am stat până prin 2014 și acolo mi-am dezvoltat primele business-uri. Așa a apărut primul pub, Old Nick Pub-ul din Sinaia care a funcționat 20 de ani. Apoi am revenit în București și așa a apărut și 5 to go.

  1. Cum ai ales idea de afacere?

Ideea a venit pur și simplu, la o cafea. Simțeam că e momentul să trec la un alt nivel, să înep ceva nou ca urmare a revenirii în București și să mă dezvolt totodată. Ce știam? Că vreau să construiesc un business pe zona de cafea, că am nevoie de o idee simplă, de un concept unic și observasem un trend în afară în special pe zona de ”to go”, care încă la noi nu era dezvoltat. Mă documentasem pe subiect, aveam atâția ani în spate de antreprenoriat, cunoșteam piața și atunci am început să le spun câtorva prieteni apropiați, și ei din HoReCa, despre ideea mea. Și lor li s-a părut una foarte bună. De aici și până a începe să implementăm conceptul de ”unique price” și să apară brandul 5 to go n-a mai fost decât un pas.

  1. Care au fost primii pași în direcția demarării afacerii?

Eu nu stau foarte mult pe gânduri atunci când am o idee. Sigur, dacă simt că e una potrivită.  Așa că imediat încep să și dezvolt lucrurile. Legat de 5 to go, din secunda doi după ce am știut că am ideea de business, am luat la pas Bucureștiul să caut un loc potrivit, un spațiu pentru prima cafenea 5 to go. Și l-am găsit în Piața Lahovari, vizavi de Teatrul Țăndărică. Avea 12 metri pătrați și a fost exact ceea ce aveam nevoie atunci ca să pornim business-ul. De acolo a început povestea 5 to go.

  1. Care au fost riscurile asumate la început?

Cred că în primul rând a fost vorba despre incertitudine – pentru că nu știi cum va primi publicul ideea și dacă așteptările tale de business se aliniază sau nu cu nevoile clienților. Dar asta nu m-a făcut să dau înapoi. Mai ales că mi s-a confirmat destul de curând după deschidere, prin feedback-ul din piață, că ideea e bună și clienții au primit cu bucurie conceptul nostru. Și cred că i-a atras și sloganul nostru pozitiv – Smile, there’s coffee. Sigur că a mai fost și gândul că nu știi dacă se va susține business-ul, cât va crește și cât de rapid, dar îmi place să-mi asum riscuri și am crezut de la bun început în ideea mea, așa că am pornit încrezător că ceva bun va rezulta din toate astea.

  1. Ai avut un mentor cu rol definitoriu în ceea ce faci astăzi?

Bunicul din partea tatălui meu, el este cel care m-a inspirat cel mai mult și de la care am preluat și ideea de frumos, curiozitatea de a citi despre artă și de a merge pe direcția asta. El a fost ofițer în marina regală, iar după ce s-a pensionat s-a apucat de pictură, fiind fără studii. Din păcate, a murit când eu aveam 8 ani.

  1. Ce era diferit după primul an de business?

Foarte multe au fost diferite. În primul rând că nu ne așteptam la un feedback atât de bun și la o creștere atât de rapidă a afacerii. În 2015 am deschis 10 locații și am primit și două premii, ceea ce ne-a motivat foarte mult. Dar, peste toate, surpriza cea mai mare a venit la 3 luni de la deschidere când am primit prima solicitare de franciză. Nici nu ne gândisem la asta până atunci, a venit total neașteptată cererea. Acesta a fost un moment cheie pentru business-ul 5 to go.

  1. Care a fost investiția inițială?

Am pornit cu o investiție inițială de 10,000 euro, sumă investită în prima cafenea 5 to go, de 12 metri pătrați, din Piața Lahovari.

  1. Ce inseamna un eșec în afaceri?

Cred că pentru fiecare poate însemna ceva diferit sau poate fi perceput în moduri diferite. Eșecul este, sigur, atunci când vezi că business-ul tău nu mai dă randament, că ideile tale nu mai atrag publicul, că nimic nu mai funcționează, din diverse considerente legate atât de industrie, de profilul clienților, cât și de modul de gestionare a business-ului. Dar de ce vreți să vorbim despre eșec? J

  1. Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri esențiale în demararea unei afaceri.

Cred că e important ca ideea de business să fie una care să garanteze succesul, să ai oamenii potriviți alături, pentru că nu poți face lucrurile decât bazându-te pe încrederea echipei tale, și să ai determinare și ambiție – industria HoReCa e plină de provocări și trebuie să știi să ții mereu pasul cu trendurile, să evoluezi și să dezvolți constant business-ul pentru a reuși.