STUDIUL COMPORTAMENTULUI TRIBOELECTRIC AL SUPRAFEȚELOR POLIMERICE OBȚINUTE PRIN IMPRIMARE 3D / CHIUJDEA COSMINA / 05.03.2026, la ora 11:00

În data de 05.03.2026, la ora 11:00,  în sala CG022 , str. Splaiul Independenței nr.313,  va avea loc, în cadrul Școlii Doctorale de Inginerie Industrială și Robotică, ședinta de dezbatere si susţinere publică a tezei de doctorat cu titlul:   STUDIUL COMPORTAMENTULUI TRIBOELECTRIC AL SUPRAFEȚELOR POLIMERICE OBȚINUTE PRIN IMPRIMARE 3D / STUDY OF THE TRIBOELECTRIC

Comunicat de presă Prevenție pentru toți

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, în parteneriat cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, a derulat evenimentul „Oncologie, Tehnologie și Pacientul în Centrul Prevenției”, organizat cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului. Contextul evidențiat de organizatori indică cifre cu impact major pentru comunitatea medicală din România: până la 20% dintre