Proiecte de cercetare  de tip Proof of Concept

Identificator:   UPB-PoC 2020

1.      Scop:

Pachetul de informații  UPB-PoC 2020 stabilește obiectivele și principiile de finanțare ale unui program de cercetare intern al UPB care se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor din UPB.

Finanțarea sub formă de grant pentru un proiect de tipul Proof of Concept reprezintă  o subvenție suplimentară alocată din bugetul propriu al UPB cercetătorilor care au participat la realizarea unui proiect de tip PCCDI. Acești cercetătri au fost angajați pe durata de implementare a  acestui proiect condus de un reprezentant al UPB ( ca director de proiect /responsabil UPB ca partener) iar proiectul a avut  o finanțare principală de cercetare de la bugetul de stat prin programul PROIECTE COMPLEXE  realizate în consorţii CDI Identificator: PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-1. Aceste granturi, prin urmare, sunt oferite numai pentru cercetătorii ale căror propuneri se bazează în mod substanțial pe cercetarea finanțată  prin proiectele PCCDI.

2.     Obiective

Cercetarea fundamentală generează adesea oportunități noi sau neașteptate pentru aplicații comerciale sau societale. Proiectele UPB-PoC urmăresc să maximizeze valoarea cercetării de excelență dezvoltată în cadrul proiectelor PCCDI, prin sprijinirea unor activități suplimentare, (acele activități care nu au fost programate să fie finanțate din grantul inițial de cercetare fundamentală prin programul PCCDI) pentru a verifica potențialul de inovare a ideilor care rezultă din proiectele finanțate prin intermediul programului PCCDI.  Obiectivul avut în vedre este de a oferi fonduri suplimentare pentru a permite ideilor finanțate prin PCCDI să fie aduse într-o etapă pre-demonstrativă, în care au fost identificate oportunități de comercializare sau de valorificare în societate. Inovațiile pot fi comercializate prin licențe către o companie nouă sau existentă sau printr-un start-up, în funcție de natura invenției/ideii, de piețele sale potențiale și de planurile inventatorului pentru implicarea sa viitoare în comercializare. Inovațiile pot fi asociate, de asemenea, unor investitii care vizează abordarea obiectivelor sociale și de mediu, inclusiv de către antreprenorii sociali și sectoarele de voluntariat și non-profit.

3.    Rezultate estimate

Prin finanțarea acestui tip de proiecte se urmărește:

  • stabilirea viabilității, a soluțiilor tehnice și a direcției generale pentru valorificare;
  • clarificarea poziției și strategiei privind DPI;
  • furnizarea de feedback pentru bugetare și alte forme de discuții comerciale;
  • asigurarea conexiunilor cu finanțarea unei etape ulterioare;
  • dezvoltarea unor abilități complementare activităților de cercetare fundamentală;
  • creșterea producției științifice prin publicarea  în reviste indexate în WOS sau Scopus, prin cereri/obținerea de brevete aplicabile;
  • creșterea vizibilității la nivel internațional a Universității, prin creșterea numărului de participări la conferințe internaționale la care cercetătorii finanțați pot să prezinte rezultatele cercetărilor sprijinite.

4.      Condiții generale de participare

  • Programul se adresează doctoranzilor și asistenților debutanți care au participat  într-un program PCCDI  și au fost încadrați pe perioada determinata pe perioada   duratei de implementare a proiectului respectiv;
  • Doctoranzii/ asistenții debutanți,  vor avea rolul de Investigatori Principali, vor fi activi pe toată durata proiectului UPB-PoC și vor fi  încadrați pe perioadă determinată;
  • Fiecare proiect este condus de un Investigator Principal care are responsabilitatea  pentru administrarea și realizarea proiectului. Acesta este coordonat și supervizat pe toată durata realizării UPB-PoC de Directorul proiectului PCCDI la care a participat.

5.      Criterii de eligibilitate

  1. Investigatorul Principal a participat într-un proiect PCCDI al UPB la competiția PROIECTE COMPLEXE realizate în consorţii CDI Identificator: PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-1 sau a fost selectat pentru ocuparea unui post care a aparținut unui PROIECT COMPLEX cu codul menționat, conform procedurii de recrutare valabile la UPB pentru un post vacant pe un proiect pe perioadă determinată. Se verifică pe baza Anexei 1 la Cererea de Finanțare în care se specifică proiectul PCCDI la care a participat/ a fost selectat, funcția în proiect, perioada în care a activat în proiect.
  2. Fiecare propunere de proiect se va adresa în mod obligatoriu rezultatelor cercetărilor realizate în cadrul proiectului PCCDI la care a participat Investigatorul Principal. Aceasta se verifică de Directorul proiectului PCCDI la care a participat Investigatorul Principal. O propunere care nu se adresează domeniului de cercetare din proiectul PCCDI, pentru a se continua dezvolatrea rezultatelor obținute este neeligibilă și va trebui refăcută sub îndrumarea Directorului de proiect PCCDI.
  3. Se admite depunerea unei singure propuneri de proiect de către un Investigator Principal. Se verifică de reprezentantul DMACS după ce propunerea a fost depusă, după numele Investigatorului Principal.
  4. La momentul depunerii aplicației Investigatorul Principal nu participă ca angajat pe perioadă determinată/nedeterminată în alte contracte de cercetare-dezvoltare obținute prin competiții naționale/internaționale de UPB și nu este angajat al UPB. Se verifică pe baza Anexei 2 la Cererea de finanțare – Declarație pe proprie răspundere a Investigatorului Principal.
  5. Investigatorul Principal are obligația să se asigure că propunerea de proiect respectă normele prevăzute de Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte reglementări legislative de etică specifice domeniului de cercetare a proiectului. De asemenea, în situația în care domeniul proiectului necesită obținerea de avize și acreditări specifice, Investigatorul Principal se va asigura de obținerea acestora anterior depunerii aplicației. Se verifică pe baza Anexei 2 la Cererea de finanțare – Declarație pe proprie răspundere a Investigatorului Principal. În funcție de specificul proiectului se vor prezenta la depunere avize și acreditări specifice.

6.      Durata

Durata unui proiect este de  24 luni. Se estimează  semnarea contractelor de finanțare la 1 Decembrie 2020.

7.      Buget

Bugetul susținut de UPB pentru programul UPB-PoC reprezintă echivalentul salariilor pentru normă întreagă plătite Investigatorilor Principali pe toată durata proiectelor finanțate din UPB-PoC. Într-un tabel centralizator se evidențiază toate posturile disponibile pentru derularea proiectelor UPB-PoC, care se regăsesc obligatoriu ca posturi finanțate în proiectele PCCDI.  Acest tabel se completează de reprezentantul DMACS cu titlul proiectului PCCDI,  cu numele și prenumele persoanelor care au activat pe aceste proiecte pe perioada de implementare a proiectului  care ar putea accesa finanțarea pe UPB-PoC.

8.      Cheltuieli eligibile

Sunt eligibile numai cheltuielile cu salariile ale Investigatorilor Principali. Daca propunerea de proiect prevede și alți  membri în echipă numai Investigatorul Principal este remunerat pentru activitatea depusă în proiect. Salariul atribuit fiecărui Investigator Principal reprezintă echivalentul salariului brut de  Asistent debutant de cercetare.

9.      Propunerea de proiect

Depunerea propunerilor de proiecte se face într-o singură etapă  la DMACS unde Investigatorul Principal va depune:

Cererea de Finanțare – ANEXA  conținând:

  • Titlul și acronimul proiectului
  • Numele și prenumele Investigatorului Principal
  • Datele de contact ale Investigatorului Principal
  • Proiectul PCCDI la care a participat (Numele proiectului, Acronim, nr. Contractului de finanțare)
  • Numele Directorului proiectului PCCDI, titlul didactic și/sau științific
  • Facultatea și departamentul/centrul de cercetare din care face parte Directorul proiectului PCCDI
  • Datele de contact ale Directorului de proiect PCCDI

Descrierea propunerii

Propunerea va furniza o descriere succintă a proiectului: obiective, planificare și execuție.

Aceasta va cuprinde următoarele elemente necesare:

  • O scurtă descriere a ideii din proiectul PCCDI sau a  rezultatelor de cercetare cu potențial de valorificare;
  • O prezentare succintă a potențialului de inovație a ideii / rezultatelor de cercetare. Aceasta ar trebui să includă o prezentare  a modului în care activitățile proiectului vor duce la o inovație comercială sau societală;
  • Descrierea impactului economic și/sau societal așteptat de la proiect, inclusiv identificarea beneficiilor pentru clienți și societate:
  • definirea procesului care urmează să conducă la o valorificare concretă,
  • pașii inițiali de analiză a avantajelor rezultatelor proiectului asupra produselor, politicilor sau proceselor existente,
  • dacă este cazul, o scurtă explicație a activităților care trebuie întreprinse în ceea ce privește clarificarea poziției și strategiei Drepturilor de Proprietate Intelectuală, testarea în contexte din lumea reală, planurile de contacte cu parteneri comerciali și / sau societali;
  • Prezentarea unui plan rezonabil și plauzibil al activităților propuse în

Anexa 1 – document însoțitor al Cererii de Finanțare

Investigatorul principal specifică

  • proiectul PCCDI la care a participat, Competiția PCCDI, funcția în proiect, perioada în care a activat în proiect, numele Directorului de Proiect, nr. Contractului de finanțare sau
  • numele Directorului de Proiect și poziția din proiectul PCCDI pentru care a fost selectat.

 

Anexa 1 va fi avizată de Directorul de proiect PCCDI și Direcția de Resurse Umane.

Anexa 2 document însoțitor al Cererii de Finanțare

Declarația pe proprie răspundere a Investigatorului Principal, document însoțitor al Cererii de finanțare și, dacă este cazul, avize și acreditări specifice, scanate.

Anexa 2 va fi semnată de Investigatorul Principal.

10.  Decizia de selecție  pentru  finanțare

Verificarea conformității cererii de finanțare și a eligibilității  aplicantului se realizează de reprezentantul DMACS desemnat ofițer de proiect pentru programul UPB-PoC.

În situația în care documentele nu sunt conforme, sau nu sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate, Ofițerul de proiect solicită Investigatorului Principal completarea acestora astfel încât sa fie indeplinite condițiile de conformitate și eligibilitate.

Ofițerul de proiect va completa un formular prin care se va specifica  pentru fiecare proiect daca sunt îndeplinite condițiile de conformitate și de eligibilitate, caz în care proiectul va fi declarat admis, sau va indica condițiile neîndeplinite, caz în care Investigatorul Principal va face toate demersurile necesare pentru a îndeplini condițiile de conformitate și eligibilitate. În cazul cînd acestea nu pot fi îndeplinite proiectul va fi declarat respins. În acest caz poziția ocupată în proiectul PCCDI, care nu a putut fi menținută de persoana inițial angajată în programul PCCDI prin programul UPB-PoC, se va scoate la concurs conform  procedurilor interne ale UPB de ocupare a posturilor vacante pentru personalul contractual angajat pe perioadă determinată.

Evaluarea din punct de vedere științific se realizează de Directorul Proiectului PCCDI pentru fiecare propunere care solicită finanțarea prin UPB-PoC pentru continuarea activităților din  respectivul proiect PCCDI.

Directorul de proiect PCCDI va utiliza un Tabel /proiect PCCDI cu numele Investigatorilor Principali (UPB-PoC) care au activat în cadrul proiectului PCCDI  și care au candidat pe posturi vacante pentru a solicita finanțare UPB-PoC și va completa cu DA/NU  dacă proiectul se adresează domeniului, rezultatelor din proiectul PCCDI și dacă activitățile propuse conduc la cercetări în continuare spre dezvoltare tematicii și valorificare în mediul socio-economic. Fiecare tabel va fi semnat de Directorul de proiect PCCDI.

Ofițerul de proiect întocmește o Listă  finală centralizatoare a rezultatului selecției propunerilor UPB-PoC conținând  Numele Investigatorilor Principali și proiectele UPB-PoC selectate pentru finațare pe baza:

  • Rezultatului verificării conformiății și eligibilității propunerilor proiectelor UPB-PoC,
  • Rezultatelor evaluărilor tehnico-științifice realizate de Directorii proiectelor PCCDI

Lista finală cu proiectele selectate în vederea finanțării este semnată de reprezentantul DMACS, Prorectorul cu cercetarea, Directorul Economic și se înaintează în vedrea aprobării finanțării Consiliului de Administrație.

După aprobarea finanțării Investigatorul Principal împreună cu Ofițerul de proiect completează Contractul de Finanțare care se aprobă conform procedurii de contractare a UPB și se încarcă în platforma CRESCDI.

Documente însoțitoare:

ANEXA 1 – la Cererea de Finantare

ANEXA 2 – la Cererea de Finantare

ANEXA – CERERE DE FINANTARE

Fisa de verificare a eligibilității

Tabel de verificare a criteriilor tehnico-științifice