Compania israeliană IONOTERRA, în parteneriat cu Universitatea Politehnica București, va realiza în România, în a doua parte a anului 2020, o sesiune experimentală de monitorizare a zonei seismice Vrancea, emițând alerte de cutremur în medie cu 8 ore înainte de producerea acestora.
Anunțul a fost făcut în cadrul primei conferințe științifice organizate de IONOTERRA în București.
„Suntem capabili să prognozăm cutremurele. În a doua jumătate a anului 2020, împreună cu Universitatea Politehnica, vom organiza un <>, vom monitoriza zona Vrancea pentru că este o zonă foarte importantă. Împreună cu statul român trebuie să creionăm un plan de răspuns, pentru că nu sunt suficiente doar alertele. Alertele vor fi furnizate doar autorităților române, nu vor fi făcute publice pentru a nu panica populația. Fără un plan de răspuns din partea statului român, alertele pe care noi le vom da nu vor avea niciun efect”, a spus Mihail Lala, investitor IONOTERRA.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor oficialități, precum: Mihnea Costoiu – Rector al Universității Politehnice București, Irinel Dinu – Şef Departament Daune, PAID România, Elena Mateescu – Director General ANM, reprezentanți ai IGSU și ai Poliției Române.
IONOTERRA a decis să ofere României o primă sesiune demonstrativă non-comercială, solicitând instituțiilor statului potențial beneficiare ale rapoartelor sprijinul în ceea ce privește reacția post-prognoză, dar și evaluarea planului de răspuns în caz de eveniment-catastrofă. România are, astfel, oportunitatea de a fi primul beneficiar al prognozelor oferite de IONOTERRA.
Compania susține că a efectuat, în septembrie, o sesiune de monitorizare a zonelor seismice situate în Vestul Turciei și Estul Greciei, cu o rată de succes de peste 90%, folosind un sistem de predicție minimal. Astfel, în intervalul 5 septembrie 2019 – 25 septembrie 2019, pe perioada activă de monitorizare, IONOTERRA a emis 75 de alerte de cutremur, 68 dintre acestea fiind confirmate de EMSC/CSEM.