“Olimpiada de Integrare Roboţi Industriali 2023” – Ediţia Pilot 2023, este primul eveniment competiţional la nivel naţional organizat în Romania, cu adresabilitate directă studenţilor şi cadrelor didactice din mediul universitar, ce are ca scop “aprofundarea cunoștințelor, abilităților și experienței practice a studenților din universitățile tehnice în programarea și integrarea roboților industriali FANUC în perspectiva dezvoltării unei cariere în domeniul automatizărilor”. Ȋntreaga organizare a acestui eveniment competiţional a fost suportată de catre FANUC Automation Romania.
Cea mai bine clasată echipa din cele patru universităţi participante la Faza Natională a aceastei competiţii urmează să se califice pentru participarea la Faza Europeană a competiei WorldSkills / EuroSkills care va avea loc în perioada 5-9 Septembrie 2023, la AMBEREXPO Gdańsk, Polonia, (Robot Systems Integration – Euroskills2023 Gdańsk).
Ȋn perioada 15 Martie 2023 – 22 Aprilie cei doi studenţi finalişti ai procesului de selecţie din faza locală Andrei MACOVEI – anul IV Robotică, FIIR şi respectiv Claudiu MUREȘAN – anul III Robotică, FIIR continuă sa desfaşoare un program de training intensiv alături de cele doua cadre didactice instructoare as. drd. ing. Bogdan Verdete si ing. Alexandru Firulescu, toţi cei patru urmând a participa în perioada 26 – 27 aprilie 2023 la “Olimpiada de Integrare Roboţi Industriali 2023” – Etapa de Selecţie Naţională.
Departamentul de “Roboţi şi Sisteme de Producţie” din Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, în colaborare cu FANUC Automation Romania şi sub patronajul WorldSkills, (https://worldskills.org/), a organizat în perioada Decembrie 2022 – Aprilie 2023 pregătirea echipelor de studenţi şi cadre didactice care urmează să participle la Ediţia Naţională Pilot 2023 a “Olimpiadei de Integrare Roboţi Industriali 2023”. Din partea Departamentului de Roboţi şi Sisteme de Producţie activităţile organizatorice s-au desfaşurat sub coordonarea prof. dr. ing. Tiberiu Dobrescu şi prof. dr. ing. Adrian Nicolescu.
La manifestarea competiţională EuroSkills Gdansk 2023 se asteapă participarea a circa 600 de tineri cu pregătire profesionala din cadrul a 45-50 de domenii, din 31 de ţări participante, şi un număr de circa 100.000 vizitatori care vor asista la probele desfaşurate în cadrul acestei competiţii. Participarea la Etapa Europeană a competiţiei WorldSkills Robot Systems Integration – Euroskills2023 Gdańsk, Polonia, a echipei care va fi declarată câştigatoare a “Olimpiadei de Integrare Roboţi Industriali 2023” – Etapa de Selecţie Naţională.