UPB partener la crearea, operaţionalizarea şi dezvoltarea Centrului Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului (CNCC) – ,,Cercetarea poate elimina cancerul”
Marti, 31 Ianuarie 2023, a avut loc, în Sala de Consiliu a Palatului Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti înfiinţarea Centrului Naţional de Competenţa în Domeniul Cancerului, intitulată „Cercetarea poate elimina cancerul”.
Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti în parteneriat cu Institutul Oncologic ,,Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj Napoca, sub coordonarea Prof. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu şi a avut ca obiectiv principal dezvoltarea şi implementarea unui Centru de Competenţă în domeniul cancerului, axat pe îmbunătăţirea managementului pacieţilor cu neoplasm, prin dezvoltarea unor programe
bazate pe progresele din medicina personalizată, telemedicină, caracterizarea moleculară a tumorilor, sisteme imagistice şi inteligenţă artificială prin cercetare integrativă și dezvoltarea unei reţele de cercetare colaborativă.
Parteneriatul CNCC s-a realizat între 5 organizaţii publice de cercetare:
– Institutul Oncologic ,,Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj Napoca,
– Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti,
– Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti,
– Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Grigore T. Popa” Iaşi
– Institutul ,,Victor Babeş”
şi 6 companii private (Sfântul Nectarie – Centrul de oncologie – SRL, Kol Medical Media SRL, ONCOHELP TM SRL, ONCOMED SRL, NETVIBES SRL şi MED LIFE SA).
Evenimentul a fost precedat de o conferință de presă la care au participat:
– Dna. Consilier Prezidențial Diana Loreta Păun,
– Dl. Prof. Univ. Dr. Ing. Adrian Curaj
și fondatorii CNCC:
Director Proiect Complex – Prof. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu,
Directori de proiect-parteneri:
– Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga – Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” București,
– Prof. Univ. Dr. Mihail Eugen Hinescu – Directorul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale ,,Victor Babeș” București,
– Prof. Univ. Dr. Ing. Magda Adina Florea – Prorector Universitatea Politehnica din București,
– Șef Lucr. Dr. Cătălin Vlad – Manager, Institutul Oncologic ,,Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca,
partenerii privați:
– Psh. Dr. Ramona Schenker – Centrul de Oncologie ,,Sf. Nectarie”,
– Dr. Marius Geantă – Kol Medical Medica,
– Prof. Dr. Șerban Negru – Oncomed,
– Dr. Dana Nagy – Oncohelp TM,
– Conf. Univ. Dr. Alice Bălăceanu – Netvibes și
– Prof. Dr. Cristina Berteanu – Medlife.