Universitatea POLITEHNICA din București (UPB) este gazdă și partener alături de Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”, Colegiului European de Securitate și Apărare și Romanian ADL Partnership Lab în organizarea celei de-a XIV-a ediție Conferinţei științifice internaționale – eLearning şi Software pentru Educaţie – eLSE2018.

Evenimentul va avea locîin perioada 19 – 20 aprilie 2018 si se va desfășura în cadrul Bibliotecii Centrale din cadrul UPB. Deschiderea evenimentului va avea loc în data de 19 aprilie 2018, ora 09:00, în Amfiteatrul AN010 ”Radu Voinea” – Clădirea Rectoratului.

Manifestarea științifică internațională este organizată anual de către Departamentul pentru învățământ distribuit avansat la distanță din Universitatea Națională de Apărare „Carol I” şi Colegiul European de Securitate și Apărare, alături de Romanian ADL Partnership Lab şi are ca scop de a permite mediului academic, cercetătorilor şi entităţilor corporative să sporească potenţialul de evoluţie. Else oferă un forum care promovează schimbul de idei cu privire la îmbunătăţirea, cu ajutorul tehnologiei, a mediilor de învăţare. De asemenea, se vor discuta rezultatele unor cercetări interesante privind ştiinţa, afacerile şi realizările tehnice.

Tema centrală a acestei ediții este „eLearning challenges and new horizons”.
Scopul conferinței științifice internaționale este de a permite mediului academic, cercetătorilor și companiilor să cunoască potențialul inovativ adus de tehnologiile moderne în educație, prin asigurarea unui forum ce susține schimbul de idei și facilitează comunicarea rezultatelor cercetărilor în domeniu și prezentarea realizărilor tehnice.
Conferința se desfășoară în limba engleză, pe următoarele secțiuni:
1. Trends and challenges of eEducation and eTraining for the Crisis Management and Security and Defence domains.
2. Pedagogy and psychology in new learning environments.
3. Technological innovations in eLearning.
4. Case studies in online education and training.
5. Social, cultural and ethical dimensions of eLearning.
6. Serious Games and gamification.

Evenimentul va reuni personalități de marcă din domeniul învățământului distribuit, reprezentanți ai mediului academic, cercetători științifici și cadre didactice universitare, manageri și dezvoltatori de conținut digital din diverse companii din țară și din străinătate.