Finala Innovation Labs Demo Day Back to Earth Edition a avut loc online pe data de 19 octombrie, de la ora 18:00, și a fost transmisă live, direct din Aula Magna a Universității POLITEHNICA din București.

Evenimentul a fost deschis publicului larg, si s-a bucurat de participarea extraordianară din partea Domnului Mihnea COSTOIU – Rectorul Universității POLITEHNICA din București, a Excelenței Sale Domnul David SARANGA – Ambasadorul Israelului in România și a Excelenței Sale Doamna Laurence AUER – Ambasadorul  Republicii Franceze in România.

Innovation Labs este principalul program de pre-accelerare dedicat start-up-urilor tehnice din România și are ca scop creșterea generațiilor tinere de noi antreprenori români, prin crearea unui context actualizat de învățare, practică și debutare în mediul de business.

În cele cinci centre universitare, programul este susținut academic de 11 universități de top din România: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Politehnica Timişoara și Universitatea de Vest din Timişoara.

Evenimentul a fost moderat de către cofondatorul programului, antreprenorul Andrei Pitiș, împreună cu actorul și prezentatorul de televiziune Pavel Bartoș. Aceștia au creat o atmosferă festivă echipelor finaliste de pe scenă și au adus experiența evenimentului mai aproape de cei din fața ecranelor.

Dintr-un total de 71 de startup-uri înrolate în programul Innovation Labs 2021, doar 20 de echipe au fost selectate în cadrul semifinalelor naționale la finalul lunii septembrie, și au susținut câte o prezentare a produsului lor sub forma unui pitch de două minute transmis în direct, în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori.

Dintre acestea, patru echipe au fost premiate pe baza voturilor membrilor juriului finalei Demo Day și li se vor acorda premiile:

  • Premiul Innovation Labs Grand Prize  – ANON-autoML
  • Premiul Innovation Labs Scale-up of the Year – Vboard
  • Premiul Innovation Labs Start-up of the Year – 2Space
  • Premiul Innovation Labs Spin-off of the Year – Recycllux
  • Premiul Innovation Labs Best Pitch (Public Award) –  AiSA

În plus, Premiul Innovation Labs Best Pitch a fost oferit pe baza votului publicului, deschis tuturor spectatorilor evenimentului. De asemenea, cei șapte parteneri principali ai programului, BRD–Groupe Société Générale, Atos, Orange, UiPath, Elrond, Microsoft și Carrefour, au oferi premiile speciale Innovation Labs, care au fos acordate conform criteriilor proprii de selecție ale companiilor partenere.

În cadrul Demo Day 2021, pentru al doilea an consecutiv, un rol aparte a fost alocat evocării întregii comunități din jurul Innovation Labs. Sub motto-ul “Make it Real”, programul Innovation Labs ajută, în fiecare an, tinerii antreprenori să își transforme ideile de business în realitate prin valorificarea puterii comunității întregului ecosistem antreprenorial din România.

Acceleratorul Innovation Labs se află anul acesta la a 9-a ediție. În cei nouă ani de activitate, peste 395 de echipe și peste 3300 de participanți au experimentat, alături de o comunitate centrată pe încurajarea spiritului antreprenorial, parcursul dezvoltării propriului produs în ecosistemul de start-up-uri tech, în cele cinci centre universitare din România.

GALERIE FOTO EVENIMENT