Universitatea Politehnica din București – împreună cu Clubul Sportiv Universitar Știința București și Federația Română de Snooker – au semnat, în prezența Rectorului universității, Mihnea Costoiu și a Vicepreședintelui Federației Internaționale de Biliard și Snooker, Jim Leacy, protocolul de colaborare pentru dezvoltarea snooker-ului în România.
În cadrul protocolului, universitatea va fi gazda unui centru pentru dezvoltarea snooker-ului în țară, care va avea ca scop promovarea acestui sport în rândul tinerilor din București și în special a studenților din UPB. De asemenea, ca urmare a semnării protocolului, Federația România de Snooker și Clubul Sportiv Universitar Știința București vor organiza evenimente de promovare a acestui segment sportiv.
În acest sens, UPB va găzdui în campusul universității, în luna august a acestui an, Campionatul Mondial de Snooker pentru Juniori, eveniment care va reuni sportivi din peste 40 țări.
Evenimentul va marca o premieră, fiind pentru întâia oară când o competiție de Snooker de aceste dimensiuni are loc într-o universitate.