Universitatea Politehnica din București și Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România încheie un parteneriat dedicat educației
Universitatea Politehnica din București și Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România (APPCR) anunță încheierea unui parteneriat dedicat educației, cu durata de patru ani. Prin acesta, cele două organizații își propun să exploreze și susțină inițiative, obiective și acțiuni de interes comun, prioritatea fiind creșterea calității și relevanței educației și formării studenților și absolvenților pe piața muncii.
“Parteneriatul dintre o organizație puternică, cu jucători importanți din cadrul industriei, și o instituție cu influență majoră asupra formării viitorilor specialiști din domeniu este o asigurare pentru un viitor profesionist, capabil să genereze soluții adaptate unei societăți moderne, în pas cu evoluția tehnologică mondială. Avem mare încredere în potențialul studenților formați în cadrul Universității Politehnica din București, căreia îi mulțumim pentru deschiderea de a construi proiecte comune”, declară domnul Cristian Gheorghe, Președintele APPCR.
“Acordul de colaborare cu APPCR pune o temelie importantă la dezvoltarea forței de muncă din domeniile tehnice și la asigurarea continuității unei industrii competitive, cu o evoluție semnificativă în România. Prin parteneriatul cu APPCR ne propunem mai multe obiective majore, precum dezvoltarea unor proiecte de cercetare-dezvoltare prin care să încurajăm inovarea, cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, în domenii de interes pentru societate. Credem că sprijinirea studenților în vederea obținerii unor stagii de practică, internship-uri și vizite de studiu în cadrul societăților membre APPCR joacă un rol important în calitatea activității profesionale pe care o vor avea imediat după absolvire”, spune dl Mihnea Costoiu, Rector UPB.
Despre APPCR
Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România (APPCR) este singura asociație de profil din industrie, reunind principalii producători de cabluri la nivel național, din care fac parte companii precum Prysmian Cabluri și Sisteme, ICME Ecab, Electroplast, RCB Electro 97, Iproeb, Teraplast și PGA Electric.
Calitatea de membru al APPCR poate fi atribuită oricărei persoane fizice sau juridice române care a dat dovadă de etică și bune practici în afaceri și care recunoaște și se obligă să respecte Statutul și Codul de conduită al Asociației, precum și orice alte proceduri, politici sau documente interne ce le vor fi aduse la cunoștință, cu respectarea cerințelor legale in vigoare. Acesta trebuie să facă parte din categoria producătorilor de cabluri sau din industriile conexe acesteia și se angajează sa sprijine obiectivele și activitatea Asociației.
Pentru mai multe informații despre activitatea APPCR vă rugăm să accesați site-ul https://appcr.ro/.
Despre UPB
Universitatea Politehnica din București Universitatea Politehnica din București este una dintre cele mai vechi și prestigioase școli de ingineri din România. Instituție de învățământ superior de stat, aceasta are o tradiție de peste două secole, care datează din anul 1818. Este cea mai mare universitate tehnică din țară, având 15 facultăți și aproximativ 25.000 de studenți și este unul dintre principalii furnizori de resursă umană înalt calificată pentru industria din România.
Pentru mai multe informații despre activitatea UPB vă rugăm să accesați site-ul https://upb.ro/.