În deschiderea celei de-a cincea ediții a Conferinței Internaționale „Regional South-East European Conference – RSEEC 2020”, care a avut loc astăzi, în prezența domnului Antonel TĂNASE, Secretarul General al Guvernului României – cu rang de ministru, a fost inaugurat primul Laborator SCADA din cadrul Universității Politehnica din București. Dotarea laboratorului a fost asigurată de către CNTEE Transelectrica SA, cu contribuția SIEMENS Energy Romania, dar și a altor companii care activează în domeniul energiei, cum ar fi Siemens Romania și Eneroptim în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București.

În cadrul Laboratorului SCADA s-a realizat o microstație constituită din echipamente de comandă – control – protecție în tehnologie numerică, similară cu cele mai moderne instalații care funcționează în prezent în instalațiile CNTEE Transelectrica SA, pentru asigurarea în condiții de siguranță a funcției de transport al energiei. Laboratorului SCADA, coordonat de către Prof. dr. ing. Constantin Bulac, Prof. dr. ing. Ion Triștiu și Conf. dr. ing. Mihai Sănduleac, este rezultatul colaborării dintre operatorii din economia reală și mediul universitar pentru asigurarea unei pregătiri solide a viitorilor ingineri energeticieni din România.

Prezent în deschiderea evenimentului, domnul Antonel TĂNASE, Secretarul General al Guvernului, a transmis salutul prim-ministrului Ludovic Orban și a precizat că Guvernul României este un partener pentru investiții, pentru energii curate și pentru o viață sustenabilă și decentă în România. De asemenea, domnul Antonel TĂNASE a încurajat Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA – ale cărei acțiuni sunt administrate de către Secretariatul General al Guvernului în numele statului român – să continue să se implice în zona universitară, așa cum a procedat deja investind în Laboratorul SCADA.

Dl Antonel TĂNASE, Secretarul General al Guvernului, cu rang de ministru: „Vreau să mulțumesc companiei Transelectrica pentru implicarea în zona de cercetare și în zona universitară, tehnică, atât prin dotarea laboratorului, dar și în următoarele proiecte pe care dorește să le dezvolte în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București. Încurajez astfel de demersuri. Eu însumi, când am fost student, am beneficiat de un astfel de sprijin din partea statului și tinerii din România trebuie să înțeleagă că aici avem oportunități de dezvoltare – oportunități de a duce un trai decent și de a se dezvolta profesional“.

Dl Mihnea COSTOIU, Rectorul Universității Politehnica din București: „Sistemele automatizate de tip SCADA (monitorizare, control și achiziții de date) și-au dovedit eficiența în exploatare, prin alocarea corespunzătoare a resurselor și un consum redus de energie indiferent de domeniul economic în care au fost implementate. Astfel, inițiativa înființării unui laborator de tip SCADA în UPB este extrem de binevenită, aceste sisteme de automatizare fiind necesare oriunde există un proces tehnologic, deoarece reprezintă singura soluție care îți oferă posibilitatea unei exploatări eficiente la costuri de exploatare rezonabile. Cu toate că această tendință de eficientizare a consumului energetic este tot mai prezentă pe plan internațional, digitalizarea sectorului energetic reprezintă o prioritate astăzi, pregătirea studenților în aceasta direcție fiind esențială pentru dezvoltarea competențelor“.

Dl Cătălin NIȚU, Director General Executiv CNTEE Transelectrica SA: „Dotarea laboratorului SCADA, în cadrul Universității Politehnica din București, Facultatea de Energetică, marchează o reușită a Companiei noastre în ceea ce privește acțiunile de promovare și de susținere a învățământului de specialitate. Laboratorul SCADA reprezintă o investiție consistentă a Companiei în pregătirea viitorilor profesioniști ai energeticii, dar și a actualilor profesioniști ai Companiei. Viziunea Companiei privind înființarea și dezvoltarea unei capabilități de tip Laborator SCADA este aceea de a accelera înțelegerea și adoptarea tehnologiilor care vor face tranziția sistemelor energetice către sisteme inteligente. Este de datoria noastră să venim în sprijinul mediului universitar pentru pregătirea inginerilor viitorului, pentru ca aceștia să țină pasul cu avansul tehnologic înregistrat în sector. De aceea, o colaborare consistentă între operatorii economici, precum Transelectrica, și mediul universitar este obligatorie. În acest sens, în această perioadă perfectăm un protocol cu Universitatea Politehnică din București, prin care intenționăm să extindem direcțiile de colaborare în perioada 2020 – 2024“.

Dl Petru Rușeț, Managing Director Siemes Energy Romania: „Pentru Siemens Energy Romania, tehnologia este importantă, dar oamenii sunt cei care fac diferența. De aceea, formarea viitoarei generații de specialiști din domeniul energiei este unul dintre obiectivele noastre principale. Mulțumim conducerii Universității Politehnica din București, CNTEE Transelectrica SA și partenerilor noștri pentru că ne-au oferit oportunitatea de a ne implica în acest proiect pentru dezvoltarea abilităților practice ale studenților“.

Laboratorul SCADA a fost dotat cu echipamente de monitorizare și control aferente unui  sistem de  comanda-control-protecții, utilizate în  stațiile de 400/220/110 kV, cu funcții variate:

  • monitorizare și control;
  • protecție de distanță;
  • protecție diferențială;
  • protecție maximală de curent;
  • protecție diferențială de bară;

Echipamentele sunt identice cu cele exploatate în stațiile CNTEE Transelectrica SA, cum ar fi Stupărei 220/110kV, Târgoviște 220/110kV, Turnu Măgurele 220/110kV, Roman Nord 400/220/110kV.

În cadrul Laboratorului SCADA, studenții vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu conducerea procesului tehnologic într-o stație electrică de înaltă tensiune, prin intermediul sistemului de control-protecții nou implementat, vor putea vizualiza atât schema stației în timp real, cât și toate informațiile/semnalizările. În acest mod, la finalizarea studiilor, viitori profesioniști se vor adapta mai repede la conducerea proceselor tehnologice actuale.

Conceptul și proiectarea au fost realizate de Prof. dr. ing. Constantin Bulac, dr. ing. Florin Bălașiu și  ing. Dănuț Adrian Postovei, Siemens Energy Romania. De implementarea și testarea sistemului de comanda-control-protecții aferent laboratorului SCADA au fost responsabili specialiști cu experiență din domeniu: Ing. Dănuț Adrian Postovei, Ing. Viorel Pătrașcu și Ing. Răzvan Șerbănescu.