Asociația ȘCOALA NAȚIONALĂ PENTRU ENERGIE NUCLEARĂ – SNEN este persoană juridică de drept privat, non-guvernamentală, fără scop patrimonial, independentă, care acționează la nivel național și al Uniunii Europene, fiind constituită prin libera voință a membrilor fondatori.

Scopul Asociației ȘCOALA NAȚIONALĂ PENTRU ENERGIE NUCLEARĂ [SNEN] este reprezentat de formarea, promovarea și susținerea educației specifice domeniilor de activitate reprezentate de energia nucleară și/sau domeniile conexe acesteia, în vederea creșterii ratei de participare și integrare pe piața europeană a muncii a specialiștilor din aceste domenii de activitate

Membrii fondatori:

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București
Universitatea din București
Universitatea ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj Napoca
Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași
Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea ‘Ovidius’ din Constanta
Universitatea ‘Valahia’ din Târgoviște
Universitatea din Craiova
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Universitatea de Medicină și Farmacie ’’Carol Davila’’ București
Universitatea din Petroșani
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

GALERIE FOTO EVENIMENT