PERSONALITĂȚI

PERSONALITĂȚI

Petrache Poenaru

Născut la 10 ianuarie 1799 în comuna Beneşti (Vâlcea) dintr-o veche familie de boiernaşi scăpătaţi.

Tatăl său Constantin zis Dincă Poenaru a ocupat rangul de al doilea vistier (rang mic de boier).

Constantin a fost căsătorit  de două ori, prima dată cu Manda fiica stolnicului Dincă Zătreanu din Hălăngeşti şi a doua oară cu Smaranda Otetelişanu fiica lui Ioan Barbu Otetelişanu şi a Mariei State Sacateanu.

Copii lui Constantin (Dincă) Poenaru au fost: Evgheniţa, Gheorghe, Petrache, Toma, Sevasta şi Constantin.

Dincă Poenaru, tatăl lui Petrache a murit relativ tânăr în 1825 pe vremea când Petrache era la studii în străinătate.

Copilul Petrache a vădit de mic o inteligentă şi o curiozitate puternică.

De la cinci ani a fost trimis la şcoală la Brădeşti, primul dascăl  fiind grec. Atât de mare i-a fost strădania dascălului şi atât de receptiv a fost Petrache, încât peste cinci ani Petrache vorbea mai bine greceşte decât româneşte.

În 1809 mama sa îl încredinţează pe Petrache fratelui său, inginerul Iordache I. Otetelişanu care l-a învăţat carte românească.

În 1812 Petrache Poenaru este primit ca bursier la Şcaoala laică din Craiova, care funcţionase până în 1812 ca seminar (Şcoala mânăstirii Obedeanu), unde a rămas până în 1816.

După 1816 ocupă slujba de copist în cancelaria Episcopiei Râmnicului din Craiova.

Apreciind însuşirile cărturăreşti şi inteligenţa lui Petrache Poenaru, mitropolitul Dionisie Lupu îi face recomandare către Şcoala Domnească Sf. Sava unde va fi elev 1818 şi profesor 1819.

În 1821 devine secretar şi om de încredere al lui Tudor Vladimirescu.

1821-1822 învaţă limba germană la Sibiu.

Noiembrie 1822-sept. 1824 studii la Academia Universităţii din Viena.

În 1824 a plecat la Viena pentru a urma cursurile universitare de limbile elina, latina, matematici și fizica. În acelasi timp frecventa și cursurile de inginerie la Politehnica din Viena.

În anul 1826 a plecat la Paris, pentru a studia la Școala Politehnică și la Școala de Aplicațiuni a Inginerilor Geografi (cartografi), lucrând practic pe teren sub conducerea lui L. Puissant, membru al Academiei Franceze, la intocmirea de hărți topografice.

În Franța nu se limitează doar la întocmirea hărților studiază fizica, chimia “mehanica”,   “iconomia rurală”, vizitează fabrici pentru prelucrarea pieilor de animale, pentru producerea zahărului și pentru producția de pluguri, fabrici pentru producerea uleiurilor, mine, ateliere de mătăsuri, ferme Agricole, fabrici de hârtie desenează mecanisme și unelte,

În perioada studiilor de la Paris descrie primul stilou din lume (Condei portăreţ fără sfârşit alimentându-se el însuşi cu cerneală), prin brevetul de invenţie nr. 3208/25.05 1827.

Petrache Poenaru este primul român care a călătorit cu trenul. La 27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, aflat în călătorie de studii în Anglia, spunea printre altele: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase de o singură mașină cu aburi”…

1 februarie 1832 este numit inspector al şcolilor.

5 mai 1832 profesor de fizică şi geometrie la Colegiul Sf. Sava.

Septembrie 1832 este numit director la Eforia Şcoalelor., unde va rămâne până în 1848.

1833 elaborează un regulament de organizare a şcolilor („legiuirea specială” a învăţământului). Primul capitol al regulamentului se ocupa cu fixarea celor patru mari ramuri ale învăţământului: şcolile începătoare, numite la început școli primare; şcolile umanioare, învăţământul complimentar pe care-l numise filozofic şi cursurile speciale cărora el după ce văzuse în Franţa le spuse facultăţi. La aceste patru mari împărţiri ale învăţământului Poenatru adăugase cursuri libere de istorie naturală, agricultură, astronomie populară şi limbi străine (greaca modernă, slava şi rusa).

Regulamentul şcolilor întocmit de P. Poenaru se sfârşea printr-o serie de dispoziţii generale cu privire la biblioteci, laboratoare, burse în străinătate şi la premii pentru traduceri şi lucrări.

Petrache Poenaru a mers cu elevii în practica topografică, s-a preocupat de înzestrarea școlii cu aparatură de laborator (teodoliți, mașini electrostatice, barometre, grafometre, alidade, lunete, pantograf, planșete, etc)

Între 1834-1836 a insistat pentru introducerea sistemului metric zecimal în Ţara Românească.

Începând din toamna anului 1837 Petrache Poenaru a luat măsuri pentru înfiinţarea unui număr cât mai mare de şcoli săteşti.

1841 Petrache Poenaru este ales deputat de Dolj în Adunarea Obştească.

1842 Petrache Poenaru este ales secretar în Adunarea Obştească.

A  contribuit la găsirea Tezaurului de la Pietroasa.

A făcut parte alături de Cezar Boliac şi părintele Ioan (egumenul de la mânăstirea Snagov, cunoscut sub numele de Ioasaf Snagoveanu) din Comisia pentru eliberarea robilor (26 iunie 1848).

1842-1843, 1850-1854, 1855-1856 este  „cap de secţiune la Secretariatul Statului”.

1843 -1848 „Directore la Ministerul Cultului”.

La 20 octombrie 1850 este numit membru al Eforiei Scolilor Naționale, avand ca sarcină să urmarească aplicarea Regulamentului de funcționare a școlilor din Țara Românească, semnat de domnitorul Barbu D. Știrbei la 17 octombrie 1850 și în care se prevedea să se inființeze o „Facultate de știinte eczacte cu 3 secții: pentru topografi; ingineri de poduri și sosele; arhitecți“. Ca urmare a implicarii directe a lui Petrache Poenaru, cursurile Școlii de Poduri și Șosele  încep în ianuarie 1851.

1854-1855 este ataşat la Comisiunea Documentară pentru regularea şi înscrierea documentelor mânăstireşti.

1856-1858 director la Departamentul Externelor.

Petrache Poenaru a fost printre puţinii care au alcătuit cărţi de şcoală: Geometria (1837), Elemente de Algebră (1841), Vocabular franțezo-român (1840 vol 1) și (1841 vol 2), care este de fapt un dicționar cu definiții care au rămas neschimbate zeci de ani.

A iniţiat şi a condus ziare: „Muzeul Naţional” în 1836, „Muzăul naţional ilustrat săptămânal de ştiinţe, agricultură, industrie, literatură şi artă” în 1857.

A fost ales membru corespondent al Societăţii naturale din Paris 1838, şi membru corespondent al Societăţii de agricultură şi arte din Paris 1838, iar la 1 septembrie 1839 este ales membru al Societăţii de arheologie din Atena.

A fost răsplătit cu titlurile: Mare comis 1834, Mare culcer 1841 și Agă 1851.

A tipărit gazeta Învăţătorul satului între anii 1843-1848.

În şedinţa din 10 septembrie 1870 este ales membru activ al Societăţii Academice Române viitoare Academie Română. Primirea oficiala a fost programata pentru 8 septembrie 1871, dar, Petrache Poenaru fiind bolnav, discursul de receptie, intitulat Gheorghe Lazar si Scoala Romana, a fost citit de prietenul sau Gheorghe Sion.

S-a stins din viaţă la 2 octombrie 1875.

Aurel Tudorache

Șef Birou Muzeu UPB

GHEORGHE LAZĂR

          Gheorghe Lazăr a fost cărturar, pedagog, teolog şi inginer român, considerat fondatorul învăţământului în limba naţională din Ţara Românească.

S-a născut la Avrig şi a făcut studiile la Sibiu, Cluj şi Viena. În anul 1816 a venit la Bucureşti unde i-a cunoscut pe boierii efori ai Şcolii din Ţara Românească pe lângă care a stăruit pentru crearea unei şcoli superioare moderne în limba română.

După ce s-au convins de pregătirea lui Gheorghe Lazăr, boierii efori au înaintat domnitorului Ion Gh. Caragea pe 10 decembrie 1817 o anafora prin care se propunea înfiinţarea unei şcoli domneşti unde „un profesor să fie însărcinat cu exercitarea ucenicilor la măsurarea câmpului”.

Prin opisul din 15 decembrie 1817 Caragea Vodă a aprobat această anaforă şi a poruncit să se facă cunoscută hotărârea domnească în toate judeţele ţării.

Cursurile au început în august 1818 la „Şcoala Academicească pentru Ştiinţele Filosoficeşti şi Matematiceşti” de la Academia Domnească Sfântul Sava din Bucureşti, unde s-au pregătit primii ingineri hotarnici care au studiat în Ţara Românească.

La 30 decembrie 1818, Gheorghe Lazăr lansa o înştiinţare către toţi locuitorii Bucureştiului prin care îi informa despre deschiderea noii şcoli spunând : „Măria Sa […], după ce a privit celelalte popoare şi limbi, mai ales evropeneşti (afară de limba cea ţigănească) toate se află bine împodibite cu şcoli mari şi Academii de ştiinţe strălucitoare, chiar în limbile lor, pentru procopsirea tinerilor, cu dreptu au judecat că cu ruşine vine unui popor şi neam ce este aşa vechi şi înzestrat cu toate rodurile pământului, precum şi cu toate darurile duhovniceşti, cu un cuvânt neam împărătesc şi care acum se află însuşi supt ocârmuirea prea înaltului schiptrul Măriei Sale, să nu aibă şi el o şcoală mai de treabă , o Academie cu ştiinţă, chiar în limba maicii sale, şi să se lase mai slab, mai scăzut şi mai batjocorit de toate celelalte limbi şi popoară ale feţei pământului”, iar pe tineri îi îndeamnă: „Veniţi toţi, de toate părţile şi de toată starea, veniţi la izvorul tămăduirii! La muzeul înfloririi!”.

Unul dintre boierii efori, Constantin Bălăceanu, care ştia că Gheorghe Lazăr este un bun topograf, căci îi făcuse ca probă un plan întocmai ca altul (al unui neamţ), pentru acelaşi loc (neamţul ridicând planul mult mai înainte), îi zice: „inginerie vrem noi, dascăle; să ne măsoare băieţii moşiile, şi de inginerie apucă‑te să‑i înveţi, căci socoteala o învaţă ei în toate băcăniile.”

Astfel, în programul (planul de învăţământ) anunţat, se găseau printre alte materii: aritmetica cu toate părţile ei, geometria teoreticească, trigonometria, algebra, gheodezia sau inţeneria cu iconomia şi arhitectura.

          Gheorghe Lazăr a elaborat mai multe manuale prin traducerea sau compilarea celor utilizate în Europa, contribuind la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice în limba română. A introdus discipline de studiu noi, precum geometria, filosofia, geografia, gramatica şi termeni precum adunare, scădere, înmulţire, împărţire, latură, triunghi, sinus, cosinus, punct, linie, poligon, trapez care îşi păstrează forma şi azi.