România a strălucit la Campionatele Europene Universitare, organizate sub egida Asociației Europene a Sportului Universitar (EUSA).
Competiția a reunit cele mai bune universități din întreaga Europă, iar performanțele studenților noștri reprezintă o confirmare a valorii și consistenței școlii sportive românești la nivel internațional.
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul Universitar Pitești a fost desemnată BEST UNIVERSITY la EUSA JUDO, confirmând tradiția și valoarea școlii sportive de la Centrul Universitar Pitești.
De asemenea, lotul a participat la proba pe echipe, unde a cucerit medalia de argint, după o finală dramatică disputată contra Universității Leipzig din Germania.
Studenții noștri s-au întors acasă cu un palmares impresionant de medalii:
- 3 medalii de aur, 2 medalii de argint și 1 medalie de bronz
Rezultate individuale:
- Florentina Cornelia Ivănescu: 63 kg feminin: Medalie de aur
- Lucian Laris Borş-Dumitrescu: 73 kg masculin: Medalie de aur
- Darius Gabriel Dobre: +100 kg: Medalie de aur
- Rareș Ștefan Arsenie: 100 kg masculin: Medalie de argint
- Robert Alexandru Matei: 66 kg masculin: Medalie de bronz





















