Vlad Iftime, antreprenorul care și-a făcut un obiectiv din a reinvesti în frumosul românesc. Pasionat de tot ceea ce înseamnă tradițional, viață sănătoasă, valori românești, Vlad a revenit constant către ramuri care implică activ grija față de locurile natale, comunitate și proiecte culturale.
Managing Partner al Vestra Industry, Vlad Iftime a pus și bazele unui proiect de turism, un concept modern al reîntoarcerii la plaiurile mioritice. A inițiat și s-a implicat în proiecte culturale precum: Moldova Film Festival, Borcanul cu ficțiune, tabere de pictură la Cai de vis, concursuri de alergare și turnee de tenis.
Mai multe detalii despre Vestra Industry aici: https://www.facebook.com/vestraindustry
Mai multe detalii despre Vlad aici: https://www.linkedin.com/in/vlad-iftime-518636101/
Întrebări UPBizz:
1. Cum te descrii în câteva cuvinte?
Destul de simplu, fără cuvinte prea mari: creativ și atras de lucruri inovative, altfel.
2. Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit ?
Perioada studenției a însemnat perioada începuturilor și a dezvoltării viziunii pe termen lung. Încă din anul II de facultate am început să lucrez într-o companie franceză drept coordonator de exporturi; tot atunci am pus bazele proiectului Cai de Vis din Botoșani, o pensiune în stil conac boieresc și centru de echitație.
Sunt împăcat cu felul în care am trăit anii studenției și nu i-aș schimba. Consider că acolo am început să construiesc ceea ce sunt azi.
3. De ce antreprenor și nu salariat?
Antreprenoriatul implică mult curaj deoarece riscurile sunt la tot pasul. Cum am fost mereu atras de provocări, alegerea a venit destul de natural. În plus, mereu mi s-a potrivit ideea de a-mi asuma mai multe roluri.
4. Cum ai ales ideea de afacere?
Nu am construit nicio afacere în urma vreunui vis din copilărie. Toate proiectele în care m-am implicat și pe care le-am dezvoltat de-a lungul carierei mele au pornit de la idei pragmatice cărora le-am văzut potențialul, în care am crezut şi pentru care am intuit, am văzut direcțiile cele mai potrivite de creştere.
5. Care au fost riscurile asumate la început?
Cel mai mare risc pe care ți-l asumi la începutul oricărui proiect este posibilitatea de a pierde tot.
6. Ai avut un mentor cu rol definitoriu în ceea ce faci astăzi?
Am avut mai mulți mentori care au contribuit în mod cert la ceea ce fac azi, dar mai ales la ce lucruri aleg să fac și cum aleg să le fac. Evident, fiecare a fost diferit, cu implicări diferite în momente și proiecte diferite, prin urmare am încercat să învăț cât am putut de mult de la fiecare.
7. Ce înseamnă un eșec în afaceri?
Din punctul meu de vedere, eșecul în business reprezintă o lecție din care avem mai mult de câștigat și de învățat decât de pierdut.
8. Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri esențiale în demararea unei afaceri.
Să căutați și să vă identificați propriul stil de lucru. Să analizați fiecare pas cu pragmatism și răbdare. Să experimentați cu curaj strategii diverse până ce o descoperiți pe cea care funcționează (și vi se potrivește) cel mai bine.
Curiozități studenți UPB:
1. Care a fost cea mai grea provocare cu care ai avut de-a face, în timpul pandemiei, în cadrul companiei pe care o conduci?
Cea mai mare problemă pe care am întâmpinat-o în pandemie a fost imposibilitatea de a muta toată activitatea Vestra în mediul online. Fiind o companie bazată pe vânzări consultative, interacțiunile directe și strânsa legătură pe care o avem cu clienții noștri au avut mult de suferit.
2. Ce anume te-a determinat să alegi locația pentru Haita Land și ce tip de servicii turistice ai ales să oferi?
Am descoperit Ținutul Haitii pur întâmplător, în timp ce mergeam pe un traseu montan, într-una din vacanțele cu cortul pe care le-am petrecut în zonă.
Haita Land e combinația ideală de rustic cu modern, de liniște și confort; e acel loc în care ai parte de un loc comod unde să pui capul jos, de o masă tradițională, autentică, și de timp petrecut în tihnă, cu pace și cu bucurie.
3. Ai integrat soluții smart în cadrul locațiilor din Haita Land?
Da. În primul rând, simplul fapt că toate cabanele sunt racordate la utilități se poate considera o soluție smart pentru zonă. Apoi, mai putem adăuga instalarea centralei termice cu comandă la distanță și self check-in.
4. Ce element inovator lipsește turismului românesc? Ce ai face diferit pentru a oferi clienților o experiență de neuitat?
Consider că în România avem două tipuri de turism: cel funcțional și cel de relaxare. Turismul funcțional este destinat celor care călătoresc în interes de serviciu; aici lucrurile sunt mai simple și mai pragmatice oarecum. Când vine vorba de turismul de relaxare, însă, începe povestea și se deschide complexitatea. Acest tip de turism trebuie să le conțină pe toate și toate să aibă sens împreună, să se îmbine și să creeze armonie și frumos – locație, facilități, arhitectură și calitate. Ele trebuie să ofere o experiență diferită, fascinantă, chiar mai confortabilă decât ceea ce ne oferă obișnuitul „acasă”.