Péter Barta, cofounder&CIO/COO ENFINEO
Licențiat în Economie, Péter Barta a urmat, ulterior studiilor universitare, o serie de programe ale unor mari universități din lume, printre care un program MC în Executive Leadership, la Cornell University (USA), și programele de Executive Education ale renumitelor universități INSEAD, Massachusetts Institute of Technology Sloan School of Management (MIT) și Harvard University.
Antreprenor în serie, mentor și investitor în afaceri, cu peste 20 de ani experiență managerială, Péter a ocupat funcții în top managementul diferitelor organizații naționale și internaționale și a colaborat, în calitate de consultant, cu diverse companii din SUA, cum ar fi Development Alternative Inc. sau Google.
În România, a participat la constituirea unor instituții financiare-cheie, cum este Fondul Român de Contragarantare a Creditelor (FRCC), fiind cooptat, pentru expertiza sa antreprenorială și în consultanță de business, în consiliul de administrație al mai multor societăți de microcreditare, al altor companii și organizații neguvernamentale. În același timp, s-a implicat în diferite afaceri de anvergură, atât prin investiții directe, cât și în zona de top și project management.
Degethal, startup fintech, este cel mai nou proiect al său, în care s-a alăturat în calitate de cofondator și coordonator al diviziilor de Investiții și Operațiuni, în funcțiile de Chief Investment Operations (CIO)&Chief Operating Officer (COO). Degethal pregătește de lansare enfineo app, o soluție revoluționară pe piața serviciilor financiare și de investiții, cu utilitate internațională.
Mai multe detalii despre Péter Barta: https://www.linkedin.com/in/peterbarta/
Întrebări UPBizz:
- Cum te descrii în câteva cuvinte?
Cred că este cel mai greu lucru de făcut. Însă, dacă ar fi să mă descriu aș spune doar că pentru mine nu există nu se poate, sunt o persoană energică, pozitivă, sunt sensibil, da ați citit bine, în același timp sunt exigent atât cu mine, cât și cu ceilalți, sunt perfecționist, sunt deschis la nou, să învăț lucruri noi.
- Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit?
Despre perioada studenției, am multe povești. Ceea ce puțini știu despre mine este că prima facultate urmată a fost Istorie – Relații Internaționale la UBB în Cluj. Am ajuns să studiez la această facultate din pură întâmplare. La finalizarea liceului inițial am vrut să dau admitere la Facultatea de Științe Economice, însă, mi-am făcut un calcul și am realizat că sunt mulți tineri ca mine care își doresc să facă același lucru, astfel că la final vom fi destul de mulți economiști, așa că am căutat ceva de nișă. Așa a apărut idea de a mă înscrie la cursurile Facultății de Studii Europene, o nouă facultate la Cluj. Am zis că asta este, deoarece o nouă Românie urma să acceadă în structuri europene unde vor avea nevoie de specialiști. Zis și făcut. Doar că admiterea consta în două probe scrise, la economie și istorie. La economie nu aveam o problemă, am fost olimpic, dar la istorie, să spunem că nu mi-a plăcut să memorez prea mult, am studiat matematică-fizică. Nu am reușit, însă, datorită notei finale am ajuns la a doua opțiune, Istorie. Aici am avut parte de mai multe aventuri, și mai ales relația cu profesorii. În aceeași perioadă deja eram expert la Comisia Europeană și participam în diverse proiecte în zone de conflict și post conflict. Așa am nimerit în Palestina când a izbucnit a doua intifadă, am petrecut ceva timp acolo vizitând diverse zone, am avut armă pusă la cap, o serie de aventuri. Am revenit în țară și am asistat la un seminar, unde am avut ghinionul de a-l contrazice pe domnul Profesor care avea o expunere despre conflictul din zonă. După seminar, m-a chemat la el și mi-a spus ca așa ceva nu se face și mi-a promis ca atât timp cât el este la catedră, eu nu voi trece examenul, ceea ce s-a și întâmplat. Am făcut 4 ani de studii, însă nu am reușit să intru să susțin licența. Nu îmi pare rău, uitându-mă înapoi aș face același lucru. La a doua facultate am avut un incident similar cu o profesoară de data aceasta, însă mai mulți asistenți si doamne i-au explicat ca sunt unul din cei mai buni studenți și că este mai bine să mă lase în pace. Nu îmi pare rău, din nou aș face același lucru. Din experiența mea, am avut șansa să particip la deschiderea anului universitar la John Hopkins University la centrul lor din Bologna. Acolo am avut șansa să văd ce înseamnă să fii profesor și ce înseamnă un alt sistem educațional. La deschiderea anului acest profesor intră în sală cu un teanc de cărți sub braț, era bibliografia obligatorie. Vine în fața clasei se prezintă și le spune studenților să i se adreseze pe numele mic, apoi le spune cum decurge semestrul și în final le spune cum vor fi notați. Și spune, nota cea mai mare o va lua studentul care mă va contrazice cel mai mult cu argumente, menționând că el știe ce știe și nu are nevoie de confirmare, însă apreciază o discuție din care el să învețe, nota cea mai mică o va primi studentul care va fi cel mai mult de acord cu ce spune el, pentru că nu se simte provocat și nu are nevoie de o confirmare a ceea ce știe el. Pentru mine, acea experiență a rămas una din cele mai plăcute și atunci mi-am dorit ca indiferent de ce o să fie, voi ajunge să studiez în Statele Unite, ceea ce s-a și întâmplat.
- De ce antreprenor și nu salariat?
Nici eu nu știu de ce antreprenor. Cred că mi-a plăcut de mic să fac lucruri. Am pornit primele inițiative de când eram la liceu. Eu nu am avut o copilărie prea fericită, am suferit de un cancer care mi-a luat 12 ani din viață, recomandarea medicilor la diagnosticare a fost să mă interneze într-un cămin pentru că oricum mor în 6 luni. Atunci s-a realizat o ruptură între mine și familie. Am vrut întotdeauna să demonstrez că pot singur. Am căutat să arăt părinților că pot și că voi reuși. Așa am început un prim business în asigurări, vindeam primele asigurări de viață cu o componentă de investiții, nu a mers, am pierdut banii, iar părinții, care deși inițial, cel puțin mama, m-au susținut, au ajuns să spună că trebuie să mă țin de școală. Nu m-am lăsat, după un timp am creat un alt business care era asemănător cu un sistem MLM, nici acesta nu a funcționat, iar părinții îmi spuneau că trebuia să mă ocup de școală și nu de prostii. Din cele două inițiative am învățat câteva lucruri, și anume: să nu pleci niciodată singur la drum, este mult mai greu, al doilea lucru, să nu pornesc un business într-un domeniu pe care nu îl înțeleg sau nu sunt pasionat. Aceste lecții le-am aplicat după mai mulți ani și se pare că am reușit. Salariat nu cred că m-aș potrivi, am încercat dar nu am rezistat foarte mult, și asta pentru că nu îmi place să fac lucruri de mântuială și mă simțeam îngrădit.
- Cum ai ales idea de afacere?
Primele idei au plecat de la nevoi clare din piață. Însă unde am greșit cu primele idei a fost că le-am validat cu cine nu trebuie, adică cu apropiați. Problema cu validarea ideilor cu cei apropiați este că ei nu pot să fie obiectivi, și asta pentru că nu vor sa te supere și îți spun că e mișto, wow ce idea, iar dacă nu merge îți vor spune, dar eu știam, dar nu ți-am spus pentru că nu am vrut să te superi pe mine. De fiecare dată am ales după principiul ce problemă rezolvă idea și dacă este o oportunitate pe termen lung. După ce am trecut prin diverse experiențe am realizat și cât de importantă este echipa și domeniul.
- Care au fost riscurile asumate la început?
Ca în orice business, riscul să pierzi tot. Eu nu provin dintr-o familie bogată sau cu resurse, din contră, provin dintr-o familie numeroasă și modestă financiar. Însă mi-a plăcut să lucrez așa puțin cum puteam, din banii strânși am investit, mai primeam bani de la bunici și uite că mi-am făcut primul buget pentru investiții. Am pierdut, da mi-a părut rău, însă uitându-mă retrospectiv realizez că a fost o lecție pe care a trebuit să o învăț. Apoi, a fost partea cu ce vor spune ceilalți dacă nu reușesc, ceea ce este destul de dureros pentru că noi nu avem o cultură a eșecului în care să vedem partea bună și ce am învățat, acesta este și unul din motivele pentru care destul de mulți tineri nu au inițiativă.
- Ai avut un mentor cu rol definitoriu în ceea ce faci astăzi?
Nu, din păcate nu am avut un mentor. Nu am avut la cine să apelez să mă ajute. Deși pare un clișeu, am învățat multe de la bunicii care m-au crescut, am învățat despre cum să îmi gestionez banii, cum să aloc resurse și mai ales cum să nu cheltui tot ce am. Mai târziu au fost câteva cărți care mi-au format gândirea și ceea ce sunt, Jim Collins –„Built to last” și „Good to Great” sau autori ca Peter F. Drucker, Michael E. Porter, C.K. Prahalad, Tony, Hsieh, Stephen Denning, Chris Anderson și mulți alții.
- Ce era diferit după primul an de business?
Mai multă muncă. Da, asta a fost singura diferență. Mai mulți șefi, și asta pentru că am avut mai mulți clienți, mai multă bătaie de cap, mult mai multe provocări. Însă nu îmi pare rău, a fost un parcurs plin de provocări și am demonstrat că pot.
- Care a fost investiția inițială?
Nici nu mai stiu cât am pierdut la prima investitie. Știu că am cheltuit pentru pregatire ca sa inteleg produsul de asigurare și ce presupune, apoi am investit in promovare prin anunturi si pliante puse in cutiile postale, am cheltuit pe transport pentru întâlniri. Însă știu ca erau economiile mele iar pt momentul respectiv a fost mult. După ani, am ajuns la investiții totale însumând câteva milioane bune de euro.
- Ce îseamnă un eșec în afaceri?
Eșecul este o lecție. Deși are o conotație negativă sau este văzut ca fiind ceva rău, eșecul în sine poate fi un lucru bun. Eu mă raportez la eșec ca fiind o lecție, uneori o lecție scumpă, prin care trebuie să treci. Important este ce vine în urma unui eșec, ești o persoană mai bună, ai învățat lucruri importante și știi cum să le eviți sau nu ai învățat nimic și nu schimbi nimic. Ceea ce cred că este important este faptul că eșecul în sine nu te face o persoană slabă, nu spune nimic despre tine sau abilitățile tale, spune doar că ceva nu a funcționat.
- Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri esențiale în demararea unei afaceri.
– Nu te grăbi. Este primul lucru pe care îl spun. Când spun nu te grăbi mă refer la a sta și înțelege bine care este problema pe care încerci să o rezolvi, cine sunt clienții tăi și ce nevoi au. Tendința multor antreprenori la început de drum este să sară peste această etapă critică. Nu știu care este nevoia adresată, dar vorbesc deja despre soluția lor. O afacere nu se clădește din spatele unui calculator, o afacere o construiești ieșind în stradă acolo unde sunt clienții tăi, observând, stând de vorbă cu ei.
– Validează, validează faptul să ai ceea ce se numește product market fit apoi validează că ai ceea ce se numește team product fit. La ce mă refer cu asta, este asigură-te că ai clienți care plătesc pentru produsul sau serviciul tău, apoi asigură-te că echipa este completă și poate livra produsul sau serviciul dorit de clienți.
– Cere ajutorul. Este ok sa ceri ajutor, este ok să cauți mentori sau oameni cu experiență care să te ajute să treci peste diverse situații. Antreprenoriatul este precum un maraton, nu este un drum lin, ai urcușuri, coborâșuri pe parcurs ai persoane care îți întind apă sau fructe, sunt oameni care te încurajează de pe margine, la fel și în business ai oameni care sunt acolo doar trebuie să mergi către ei să ceri un pahar de apă.
Curiozități studenți UPB:
- Ce părere aveți despre implementarea “Green Deal” la mediul de business actual și ce impact va avea pentru antreprenorii locali?
Schimbările climatice sunt o problemă majoră pentru noua generație. Personal nu cred într-o soluție de genul one size fits all, pentru că problema încălzirii globale nu are doar o singură rezolvare. De exemplu, nu cred că mașinile full electrice vor avea un impact major, de ce? Pentru că mă uit la ce presupune să le fabricăm, ce înseamnă să produci baterii electrice și care este costul lor de reciclare, nu mai vorbim de resursele necesare pentru aceste baterii care sunt limitate. Cred că o soluție ar fi mașinile propulsate de hidrogen, de exemplu. Pentru companii va fi greu să atingă toate elementele de sustenabilitate date de acest Green Deal. Fără să aloci resurse financiare sustenabile pentru un proces de transformare nu cred că putem vorbi de vreun impact prea curând.
- Ce programe de finanțare recomandați pentru o afacere la început de drum?
Niciun program. Da, citiți bine. Problema unei afaceri la început de drum nu este atât de mult finanțarea, cât este identificare problemei corecte și a soluției potrivite pentru rezolvarea acesteia. Degeaba aplici la un program de finanțare dacă problema identificată și soluția atașată nu generează venituri. Dacă ai o idee bună și o soluție bună poți să îți finanțezi afacerea prin bootstraping, ulterior poți atrage un investitor de tip angel, apoi să crești să accesezi un fond și de abia aici te poți gândi la un program de finanțare care să te ajute să scalezi. Nu recomand program de finanțare, pentru că îți schimbă focusul, în loc să te concentrezi pe dezvoltarea afacerii, te vei concentra pe a livra indicatorii ceruți de cererea de finanțare, iar asta nu este în regulă.
- Dupa experiența dvs. acumulată în toate domeniile prezentate în descriere, v-a acaparat vreodată sentimentul că sunteți copleșit și nu oferiți același randament? Ce metode folosiți pentru a vă relaxa și de a folosi energia într-un mod constructiv?
Nu, niciodată. Îmi place ceea ce fac. Sunt atras de tot ce înseamnă strategie, abordare strategică și management sustenabil. Sunt momente în care îmi este greu, dar nu renunț. În momente mai puțin ok îmi găsesc un refugiu în sport, de altfel am un obicei în care îmi încep ziua cu 30-40minute de sport în fiecare zi. Asta îmi dă un alt tonus și mă ajută foarte mult să mă relaxez, în același timp să încep ziua pe un ton pozitiv.
- Având în vedere situația economică actuală, mindset-ul antreprenorial ”Think Big!” și de a seta business-ul la obiective mărețe, pe scara globală ( utilizând diagrama SMART), mai este fezabil? Sau e mai precaut să te rezumi, dezvoltându-te doar pe o piață locală? Ce mi-ai putea recomanda pentru următoarea perioadă, în contextul crizei energetice ?
Ceea ce am învățat în toți acești ani este să nu mă bazez doar pe un instrument atunci când fac o analiză sau planific. Un instrument – fie el și diagrama SMART – fără să fie pus în context sau asociat cu un alt instrument de planificare strategică cum ar fi diagrama celor 5 forțe a lui Porter nu te ajută prea mult. Apoi, e bine să gândești la scară mare indiferent de conjunctura economică, pentru că te ajută să planifici business-ul și îți oferă o imagine despre unde vrei să ajungi. Economia funcționează în cicluri economice, după o perioadă de scădere urmează o altă perioadă de creștere, motiv pentru care trebuie să îți planifici business-ul astfel încât să te pregătești să administrezi riscul în funcție de aceste cicluri. Eu îți recomand să gândești un business global pe care să începi să-l implementezi local. Validează asumpțiile care stau la baza business-ului apoi planifică creșterea. Ca orice criză, inclusiv cea energetică va dispărea la un moment dat, tu trebuie să fi pregătit să prinzi momentul de creștere.