ÎNTREABĂ UN ANTREPRENOR – ANDREI DIACONESCU

ÎNTREABĂ UN ANTREPRENOR – ANDREI DIACONESCU

Înainte de fondarea One United Properties alături de Victor Căpitanu, Andrei a co-fondat Capital Partners, una dintre cele mai mari companii de investiții financiare din România. Flerul pentru antreprenoriat, răbdarea, disciplina și perseverența l-au ajutat în fondarea unuia dintre cei mai importanți jucători din industria imobiliară românească, One United Properties, care este astăzi un brand cunoscut și un business profitabil.

Andrei Diaconescu este Director Executiv al One United Properties și este responsabil de Departamentele de Operațiuni, Financiar și Juridic. Deține un EMBA de la ASEBUSS și o diplomă în Drept Internațional din partea Universității Macedonia din Thessaloniki.

Este pasionat de șah și un promotor al acestui domeniu și, în același timp, al educației și patrimoniului cultural românesc.

1. Cum te descrii în câteva cuvinte?

Dacă vorbim de viață profesională, este simplu: antreprenor. Am avut acest spirit de a întreprinde ceva de când mă știu, poate tocmai de aceea nici nu am fost angajat foarte mulți ani, pentru că am simțit că antreprenoriatul mi se potrivește cel mai bine. Și cred că în strânsă legătură cu această latura este și curiozitatea mea. Îmi place să învăț permananet, să descopăr lucruri noi, să fiu informat. Cred în muncă și în continuă perfecționare, de aceea îmi place și sportul, care cere prin definiție acest gen de mentalitate. Iar timpul liber aleg mereu să mi-l petrec alături de familie.

2. Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit ?

Conjunctura familială a făcut ca studiile universitare să le încep în Grecia, la Salonic, unde am studiat Drept Internațional. Am continuat cu Studii Europene și Internaționale la Babeș-Bolyai în Cluj și mi-am completat pregătirea  cu obținerea unui MBA. Nu pot spune c-aș face ceva diferit, cred că suntem suma tuturor experiențelor prin care trecem, așadar nu cred că aș schimbă ceva.  Ce pot spune cu siguranță este că  accesul pe care l-am avut la mai multe culturi în perioada studiilor a fost un factor determinant în dezvoltarea mea.

3. De ce antreprenor și nu salariat?

Am terminat MBA-ul cu gândul de a deveni diplomat. Dar am ajuns să lucrez în secretariatul unei bănci, pe un salariu de puțin peste 100 de dolari. Curios fiind, citeam toate documentele care-mi treceau prin mâini și am început să cunosc  tot mai bine domeniul respectiv. Astfel am reușit să ajung în scurt timp analist de credite.  Învățăm repede și am fost promovat rapid, ajungând în cele din urmă în funcții de conducere. Dar visul meu a fost întotdeauna să fac ceea ce-mi place, să fiu independent, să construiesc eu ceva. Mi-a fost clar că drumul meu era în antreprenoriat, de aceea nici nu am stat mult pe gânduri în momentul in care am avut ocazia, alături de partenerul meu de astăzi de la One United Properties, Victor Căpitanu, să deschidem primul nostru business.

4. Cum ai ales idea de afacere?

Lucrând în bancă am avut ocazia  să văd multe modele de afaceri și să-mi formez o viziune largă asupra posibilităților  în lumea antreprenorială. Experiența acumulată în sistemul bancar ne-a făcut pe mine și pe colegul meu Victor să pornim în 2015 pe drumul antreprenoriatului cu o companie de consultanță în domeniul financiar. De aici încolo vorbim despre capacitatea de învățare continuă, despre inițiativa și despre identificarea și fructificarea oportunităților din piață.

5. Care au fost riscurile asumate la început?

Primul risc asumat este chiar acela de a fi antreprenor. De a nu avea un venit fix, recurent, pe care să te poți baza. Dar este un risc care pe de-o parte te motivează puternic, te ține constant în afara zonei de confort și te obligă la progres continuu; iar pe de altă parte este un risc care merită asumat, căci te și răsplătește. Apoi, dacă vorbim de One United Properties, un alt risc asumat l-a reprezentat neîncrederea oamenilor în domeniul imobiliar la acea vreme, pentru că noi am pornit compania în plină criză Lehmon Brothers. Nimeni nu era atunci dispus să investească în imobiliare, însă noi ne-am făcut calculele și am înțeles oportunitatea enormă pe care o aveam în față, am intuit potențialul extraordinar pe care domeniul îl avea.

6. Ai avut un mentor cu rol definitoriu în ceea ce faci astăzi?

Am întâlnit mulți oameni valoroși pe parcursul carierei mele, ar fi nedrept să nominalizez doar unul dintre ei. De la prietenii cu care mă jucăm pe șantierele din Centrul Civic, colegii de școală și de facultate, directorul băncii cu care am dat primul interviu și mi-a spus că nu mă angajează, până la partenerii de afaceri, investitorii, colegii și angajații mei de acum, de la toți am învățat câte ceva, direct sau indirect.

7. Ce era diferit după primul an de business?

Încrederea. Încrederea în forțele proprii, încrederea că putem crește și putem realiza mult mai mult decât ne imaginasem cu un an în urmă. Nu a fost ușor, niciun început nu este ușor, dar este important să te opreșți din când în când, poate după primul an, să tragi linie și să-ți dai seama cât ai avansat, cât ai învățat, câte ai reușit să faci – și de aici îți iei energia pentru următorul an.

8. Care a fost investiția inițială?

Fiind vorba despre consultanță financiară, adică despre servicii, investiția inițială nu a fost una mare: câteva salarii, chiria unui sediu, computere… Mai importante erau experiența, cunoștințele și conexiunile pe care le aveam eu și Victor. Ele au fost cele care au pornit motorul business-ului. Evident, dacă vorbim despre dimensiunea actuală a afacerii, vorbim de zeci sau sute de milioane într-o nouă dezvoltare, dar primii pași i-am făcut cu investiții minime.

9. Ce înseamnă un eșec în afaceri?

De cele mai multe ori înseamnă o lecție importantă pentru viitor.  Au fost momente în care am pierdut bani, dar asta ne-a făcut mai puternici pe viitor, ne-a învățat lucruri importante și ne-a motivat să facem lucrurile mai bine.  Au fost doar lecții, mai ieftine sau mai scumpe, dar n-au fost eșecuri. Iar banii, îi faci, ii pierzi, ceea ce contează și valorează cel mai mult sunt cunoștințele tale, profesionalismul, educația pe care o ai.

10 .Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri esențiale în demararea unei afaceri.

Orice drum începe cu primul pas. Trebuie să acționezi, trebuie să faci primul pas. Trebuie să fii dispus să eșuezi și s-o iei de la capăt. Și mai ales, nu trebuie să te temi că vei eșua.

Găsește-ți coechipierii potriviți. Chiar dacă la început echipa este formată doar din tine și  încă o persoană, este foarte important să împărtășiți aceeași viziune, aceleași obiective, să fiți aliniați la aceeași misiune. Dacă sunteți și complementari și aveți abilități care se completează este și mai bine!

Și mai este un sfat foarte important: să faci lucrurile din pasiune, din curiozitate, niciodată din orgoliu.

Curiozități studenți UPB:

Toma Andreea Miruna – Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică  -Anul II

Te rog să ne transmiți câteva sugestii de afaceri pentru studenți.

Andreea, mai degrabă te-aș sfătui să începi c-o experiență de angajat – te ajută mult să înțelegi cum funcționează lucrurile cu adevărat. Nu trebuie să fie o experiență îndelungată, poate fi doar în timpul facultății, dar ajută. Și văzând ce specialitate frumoasă ți-ai ales, îmi dau seama de capacitatea ta de a face lucruri – sunt sigur că voi auzi de tine ca făcând parte dintr-o echipa de inventatori ce-au rezolvat o problemă majoră cu invenția lor!

Răzvan Gheorghe – Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor – Anul II

Care este diferența dintre a observa oportunități și a îți asumă riscuri.

Curajul. Curajul de a acționa, curajul de a greși și-a o lua de la capăt. Dacă ai inteligența de a observa oportunitățile e păcat să nu-ți asumi riscul, mai ales la început de drum când n-ai mare lucru de pierdut.

Mihai Dinică -Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică – Anul III Doctorat

Cum ai început investițiile în imobiliare și de unde ai primit finanțare? De ce te-ai axat pe piața de lux în imobiliare având în vedere bugetul scăzut de care dispun majoritatea românilor?

Noi am început cu un business de consultanță financiară – respectiv găseam cele mai bune oportunități pentru investitori. Și, evident, acestea erau în domeniul imobiliar. Practic primii bani i-am făcut din consultanță, ajutându-i pe alții să-și maximizeze profitul prin investiții imobiliare, că mai apoi să începem să dezvoltăm chiar noi aceste proiecte în care investitorii își doreau să investească. Mult timp am reinvestit absolut tot ce câștigăm.

Cu One United Properties am vrut să implementăm pe piață din România o viziune nouă despre ce înseamnă imobiliarele. Am ales să construim apartamente așa cum ne-am dori noi să fie, apartamente în care noi ne-am dori să locuim – ceea ce de altfel se și întâmplă: și eu, și partenerul meu Victor, și ceilalți investitori, toți locuim în blocurile construite de noi. Am construit la calitatea, siguranță și confortul pe care ni le-am dorit noi, pentru noi și familiile noastre. Și am descoperit că sunt foarte mulți alții care-și doresc aceleași condiții – și iată, majoritatea dezvoltărilor noastre sunt vândute aproape integral din faza de proiect – nu prea avem apartamente construite și nevândute. Am început într-adevăr primele proiecte pe o nișă deloc exploatată în România, cea a locuințelor de lux, însă în timp brandul One s-a extins și către alte segmente, cum ar fi cel mediu sau mediu-superior. În prezent dezvoltăm clădiri rezidențiale pentru o paletă foarte variată de clienți. Cred că această percepție a brandului One de care menționezi tu vine și din faptul că am reușit să-l poziționăm undeva sus, că garanție a calității, a locației, a comunității ce se coagulează în jurul sau, indiferent de segmentul de venituri pentru care construim. Poate aici pot explică un pic mai concret și ce-am vrut să spun mai sus când am făcut diferența între pasiune și orgoliu: am construit așa cum ne-am dorit noi să fie “acasă”, am creat comunitățile în care ne-am dori să ne vedem copiii crescând și nu am construit pentru imagine.

Constantin David – Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor Img B română -Anul I

Despre cum să pornesc o casă de modă.

Pfff…aici cred că mai degrabă ți-ar putea răspunde soția mea 😊

Nu mă bag în subiectele în care nu mă pricep, iar sfaturile generale rămân cele de mai sus: curajul de a acționa împreună cu coechipierii potriviți, din pasiune.

Gheorghe Cristian   Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor  – MDE – Anul I

Ce abilități trebuie să aibă un candidat la un job din cadrul One United pentru a avea șanse să fie chemat la interviu/ să fie angajat? În afară desectorul dezvoltărilor imobiliare ce alt sector credeți că prezintă potențial – în ce investiți profitul?

Creativ, spontan, cu inițiativă, onest și de bun simt. Restul se pot învață.