Adresă Str. Targul din Vale, nr.1, 110040 Pitesti, Arges, Romania
Telefon
Autovehicule Rutiere (AR) – 0348 453 150
Tehnologia Constructiilor de Maşini (TCM) – 0348 453 155
Inginerie Economică Industrială (IEI) – 0348 453 155
Ingineria Transporturilor şi a Traficului (ITT) – 0348 453 150
Website
www.upit.ro
Ingineria Autovehiculelor, specializarea Autovehicule Rutiere (AR)
Inginerie Industrială, specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM).
Inginerie şi Management, specializarea Inginerie Economică Industrială (IEI).
Ingineria transporturilor, specializarea Ingineria Transporturilor şi a Traficului (ITT)
Interdisciplinar, specializarea Ştiinţa şi Tehnologia Materialelor (STM).
Ingineria Autovehiculelor, specializarea Ingineria automobilelor pentru o mobilitate durabila (IAMD)
Inginerie Industrială, specializarea Ingineria şi Managementul Fabricaţiei Produselor (IMFP).
Ingineria Autovehiculelor, specializarea Concepia si Managementul proiectarii automobilului (CMPA)
Inginerie şi Management, specializarea Managementul Logisticii (ML).
Ingineria transporturilor, specializarea Transporturi si siguranta rutiera (TSR)
Înfiinţată în 1969, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie oferă în prezent, în cadrul domeniului fundamental Ştiinţe Inginereşti, patru programe universitare de licenţă, şase programe de master şi doctorat în trei domenii doctorale.
Facultatea şi-a probat competenţa prin formarea profesională a numeroase generaţii de specialişti, prin transmiterea cunoştinţelor, prin contribuţia la îmbogăţirea patrimoniului cunoaşterii şi la dezvoltarea performanţelor cadrelor didactice şi a personalului de cercetare. Facultatea dispune de un corp profesoral format din 10 profesori universitari, 14 conferenţiari, 10 şefi de lucrări şi un asistent universitar.
Din punct de vedere al programelor de studii, facultatea îmbină profilul ingineresc cu profilul economic, urmărind o flexibilizare modulară a programelor de studii în cadrul aceluiaşi domeniu. Dotarea materială permite orientarea către formarea profesional ştiinţifică şi cercetarea de vârf, urmărindu-se astfel dezvoltarea pregătirii universitare prin studii de master şi doctorat.
Autovehicule Rutiere, este un program de studii universitare care conferă absolvenţilor săi, diploma de ingineri în domeniul Ingineria autovehiculelor, specializarea Autovehicule Rutiere. Prin pregătirea pe care o primeşte în timpul studiilor universitare, inginerul de automobile, cum este numit în limbajul curent, acoperă un câmp larg de activităţi, începând cu cele de concepţie a automobilelor şi a ansamblurilor lor, continuând cu încercarea lor, dar şi cu activităţi de proiectare şi realizare a aparaturii de reparare, diagnosticare, a exploatării lor, a organizării activităţilor de transport, de trafic rutier, de protejare a mediului etc.
Tehnologia Construcţiilor de Maşini, este un program de studii universitare de licenţă din domeniul Inginerie Industrială. Inginerul tehnolog, aşa cum este numit în limbajul curent absolventul TCM, se ocupă cu fabricarea produselor industriale. Competenţele pe care le dobândeşte acesta în cadrul studiilor de licenţă (programare şi operare pe calculatoare, proiectare piese şi ansambluri mecanice, proiectare tehnologii şi echipamente de fabricaţie, managementul calităţii produselor şi al proceselor de fabricaţie) îi permit să acceseze o foarte mare diversitate de locuri de muncă. Astfel, absolventul TCM poate lucra în orice întreprindere industrială (producătoare de automobile sau componente de automobil, de bunuri industriale, de echipamente şi instalaţii industriale etc.), în firme de proiectare-dezvoltare produse şi / sau tehnologii, institute de cercetare sau în învăţământ (preuniversitar sau universitar).
Ingineria Economică Industrială, este o specializare ce face parte din domeniul Inginerie şi Management. Inginerul economist, cum este numit absolventul specializării IEI, dobândeşte competenţe interdisciplinare, de natură tehnică, economică şi managerială (programare şi operare pe calculator, proiectare produse şi tehnologii de fabricaţie, managementul calităţii produselor şi proceselor, managementul sistemelor de producţie, logistică industrială, analiză economico-financiară a firmelor industriale) care îi permit să lucreze în diferite domenii industriale, în cercetare sau în învăţământ. Astfel, inginerul economist îşi găseşte locul în diverse niveluri de conducere şi departamente, în mod special în cele de vânzări, marketing, cumpărări, gestiunea producţiei, logistică, dar şi în departamentele tehnice (proiectare, cercetare etc.) sau de resurse umane ale întreprinderilor.
Ingineria Transporturilor şi a Traficului, reprezintă un program de studii care are misiunea formării de specialişti în domeniul transportului rutier. Absolvenţii acestui program de studiu posedă cunoștințe de bază în problematica mijloacelor de transport şi a celor conexe, privind informatica si proiectarea asistata de calculator, specifica activității de transport, ingineria mediului (ecologie), sistematizarea reţelelor de transport, management şi marketing în transport.