martie, 2020

26mar(mar 26)9:0028(mar 28)16:00Eveniment AmanatPOLIFEST 2020

UPB POLIFEST 2020

Citeste mai mult

Despre eveniment

Universitatea POLITEHNICA din București organizează, în perioada 26 – 28 martie 2020, a IX-a ediție a POLIFEST, un „brand” recunoscut al universității noastre, la nivel național și internațional.

 

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în data de 26 martie, ora 10:00, la Rectoratul UPB, în Amfiteatrul AN010 ”Radu Voinea”.

POLIFEST a reprezentat un alt fel de contact, o altfel de abordare și deschidere față de mediul economic și social. Manifestarea a reprezentat, încă de la prima ediție, un real succes, atât ca participare, cât și din punct de vedere al conținutului său, concretizat prin elaborarea unor protocoale de colaborare în domeniul educațional și al activității de cercetare.

Încă de la primele ediții ale manifestării, POLIFEST s-a dovedit a fi cel mai mare eveniment de acest gen din Romania, au fost prezente toate părțile interesate de procesul educativ-formativ din universitatea noastră: liceeni, studenți, părinți, personal didactic, firme mari, mici și mijlocii, autorități centrale și locale, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați în țara noastră. Evenimentul se dorește a fi dedicat atât colaborării dintre mediul academic și cel socio-economic, cât și cel mai mare târg de prezentare a ofertei educaționale a unei universități.

Evenimentul își propune să continue o frumoasă tradiție a colaborării dintre universitatea noastră și mediul socio-economic din Romania, prin angajatorii săi de top. Având la bază prestigiul universității noastre și oferta educațională diversă, demonstrate prin competențele absolvenților noștri, în acord cu cerințele pieței muncii actuale, ne dorim ca și prin intermediul acestui eveniment să facilităm legătura dintre studenții universității noastre și mediul socio-economic, în scopul unei inserții cât mai adecvate a acestora pe piața muncii.

Pe toată durata manifestărilor, facultățile din cadrul UPB vor participa, cu standuri proprii, la ZIUA PORȚILOR DESCHISE, ceea ce implică atât vizite în laboratoare sau amfiteatre pentru o cunoaștere cât mai bună a ofertei de studii și a perspectivelor de carieră, precum și posibilitatea, pentru elevii de liceu doritori, de a lua parte la unele cursuri, pentru o zi, în cadrul secțiunii STUDENT PENTRU O ZI.

 

În cadrul PoliFEST va avea loc în data de 26 martie,  conferința „Soluția salvatoare a economiei: Direcția High-Tech – Robotizare – Industria 4.0”, organizat de publicația CursDeGuvernare.ro cu sprijinul UPB.
Conferința dezbate modul în care industria și economia României se adaptează la tehnologiile viitorului precum și dacă există strategii la nivelul decidenților din Guvern care să sprijine această transformare. Vor fi speakeri de top din ministere, parlament, mediu de afaceri, cu focus pe soluții de tehnologie și tineri antreprenori performanți. 
cursdeguvernare

cursdeguvernare


Detalii suplimentare despre organizarea evenimentului:
E-mail: polifest@upb.ro
relatii.publice@upb.ro

Tel: + 40 21 402 9465 / 0753 064 854
Website: www.polifest.pub.ro

Data

26 (Joi) 9:00 - 28 (Sambata) 16:00