EELISA: VIZIUNEA ȘI ANGAJAMENTELE NOASTRE PENTRU UN SPAȚIU EUROPEAN AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ȘI CERCETĂRII CORELAT CU EXCELENȚA TEHNICĂ ȘI IMPACTUL SOCIAL

Alianța Europeană pentru Inginerie, Educație, Inovație și Știință, EELISA, cu acronimul său inspirat de Elisa Zamfirescu — una dintre primele femei inginer, cea mai recunoscută din Europa în mediul internațional — aduce împreună nouă universități din șapte țări, cu 180,000 de studenți, 16,000 de cadre didactice și cercetători și 11,000 de angajați ai universităților, cu scopul de a promova un model de inginer european care să combine competențele tehnice cu impactul asupra societății.

EELISA a fost selectată de către Comisia Europeană pentru a fi parte din rețeaua Universităților Europene, un program emblematic de finanțare și recunoaștere care implică doar 3 la sută din Spațiul European al Învățământului Superior, cu misiunea de a crea  fundamentul unei Europe bazată pe cooperare și sustenabilitate. Fiecare dintre aceste alianțe transnaționale de universități a definit un plan ambițios, dar fezabil, de a implementa schimbările necesare la nivel instituțional în decurs de cinci ani. 

Prin corelarea cunoștințelor și a angajamentului, EELISA promovează rolul tot mai important al universităților în identificarea și soluționarea provocărilor cu care se confruntă societatea. Cele nouă instituții de învățământ superior se angajează să reînnoiască tradiția responsabilității sociale printr-o gamă largă de inițiative în care studenții, cadrele didactice, cercetătorii și alți angajați participă la proiecte din lumea reală. EELISA încearcă să extindă și să consolideze aceste spații pentru inovație, bazându-se pe convingerea că studenții nu trebuie să fie instruiți doar ca viitori profesioniști competenți, ci trebuie să și dovedească faptul că au un impact efectiv asupra societății pe parcursul studiilor, împreună cu partenerii externi implicați.

La fel cum diplomele universitare (licență sau masterat) recunosc dobândirea de cunoștințe și abilități, angajamentul studenților și impactul asupra societății vor fi măsurate printr-un  Certificat pe care îl vor primi toți studenții de la universitățile EELISA. Aceste Certificate vor demonstra abilitatea dovedită a studenților de a identifica și înțelege provocările sociale, de a deveni parte activă în crearea parteneriatelor-cheie cu părțile interesate, de a contribui la soluții sustenabile și la crearea unui sentiment real al cetățeniei europene. Certificatele vor fi emise de EELISA, vor fi orientate spre misiuni cu impact asupra societății legate de Agenda 2030 și vor fi interdisciplinare.

Studenții, cadrele didactice și personalul din cele șapte țări reprezentate în EELISA vor lucra în cadrul Comunităților EELISA, locul în care educația, cercetarea, inovarea și dezbaterea publică coexistă și se conectează, îmbunătățind relația ingineriei cu societatea. De asemenea, aceștia vor colabora cu parteneri externi (administrații publice, companii, societate civilă, …) care vor furniza resurse și vor fi pe deplin implicați în soluționarea provocărilor sociale către care va fi orientată fiecare comunitate în parte. Suntem încrezători că angajamentul nostru de a avea 100% din studenții noștri implicați în Certificatele EELISA până în 2025 se va dovedi a fi o etapă importantă nu numai pentru instituțiile noastre, ci și pentru Europa, aducând o nouă paradigmă în învățământul superior, care corelează excelența tehnică și impactul social.

Universitățile EELISA vor acorda, de asemenea, un Supliment de Diplomă EELISA: o recunoaștere europeană comună care va completa instrumentele fiecărei universități și care va fi recunoscut de reglementările naționale. Acest Supliment include certificarea, precum și mobilitățile la alte instituții ale alianței.

Ca o reafirmare a ambiției noastre de a reprezenta un prototip pentru integrarea deplină a educației tehnice și a impactului asupra societății, Alianța va dezvolta diplome europene EELISA, anunțând astfel următoarea generație de ingineri europeni, capabili să-și urmeze cariera și să creeze schimbări sustenabile într-un mediu multidisciplinar, divers, multilingvistic și global, în spiritul valorilor europene.

Europa, 19 aprilie 2021

Mambri Consiliului de Administrație EELISA:

    • János Józsa, Rector, Budapesti Műszaki és Gazdaságtudományi Egyetem
    • Sophie Mougard, Director, École Nationale des Ponts et Chaussées
    • Joachim Hornegger, Președinte, Friedrich-Alexander-Universität Erlangen-Nürnberg
    • İsmail Koyuncu, Rector, İstanbul Teknik Üniversitesi
    • Luigi Ambrosio, Director, Scuola Normale Superiore
    • Sabina Nuti, Rector, Scuola Superiore Sant’Anna
    • Guillermo Cisneros Pérez, Rector, Universidad Politécnica de Madrid
    • Mihnea Costoiu, Rector, Universitatea Politehnica din București
    • Alain Fuchs, Președinte, Université PSL
    • Laura Trapiella-Alfonso, reprezentant al cadrelor didactice și cercetătorilor
    • Francesco Serra, reprezentant al studenților
    • Merve Çalımlı-Akgun, reprezentant al personalului
    • Damien Owens, Președinte, ENAEE
    • Wendy M. Purcell, consilier extern

Web site EELISA  – https://eelisa.eu/