In perioada 07-09 aprilie 2022, in cadrul Universității POLITEHNICA din București a avut loc cel mai mare Festival Educațional organizat de o universitate din România – POLIFEST 2022.

Primul Festival Educațional organizat cu prezență fizică, după ridicarea restricțiilor, pentru studenți și viitorii studenți.

POLIFEST a reprezintă un alt fel de contact, o altfel de abordare și deschidere față de elevi și studenți si față de mediul economic și social. Manifestarea a reprezentat, încă de la prima ediție (acum este la ediția a XI-a), un real succes, atât ca participare, cât și din punct de vedere al conținutului său, concretizat prin elaborarea unor protocoale de colaborare în domeniul educațional și al activității de cercetare.

In cadrul evenimentului Alianta de Universități Europene EELISA a fost prezentă cu stand propriu de prezentare/informare unde au fost consiliați peste 300 de studenți în cele 3 zile de eveniment.

De asemenea vineri, 08.04.2022, ora 14:00, a avut loc, in Sala senatului UPB a avut loc prezentarea generala EELISA realizată de doamna Prof. Diana ROBESCU. Atât prezența în sală cât și interesul studenților pentru implicarea in proiect și înscrierea in comunitățile EELISA au fost extrem de ridicate.