anunturi proiecte europene

În data de 15 noiembrie 2019, începând cu ora 10:00, Universitatea POLITEHNICA din București, împreună cu Universitatea din Pitești, organizează conferința de lansare a proiectului cu titlul „PROFESORI INOVATORI – STUDENTI ANTREPRENORI (PISA)”, cod SMIS 125202, proiect cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman. 

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea accesului și participării la educația universitară și atractivității ofertelor educaționale la nivelul universităților partenere, prin furnizarea de programe antreprenoriale, remediale, servicii de consiliere și orientare profesională și acordarea de burse pentru 420 de studenți din medii dezavantajate, prin îmbunătățirea competențelor profesionale pentru 75 de cadre didactice, prin dezvoltarea a 3 oferte educaționale inovatoare și corelate cu piața muncii, precum și prin activități de conștientizare pentru 50 de elevi din medii defavorizate.

Proiectul își propune următoarele rezultate:

 

  • 75 de cadre didactice din învățământul terțiar universitar participante la un program postuniversitar de perfectionare profesională;
  • 420 de studenți aparținând unor categorii vulnerabile participanți la cursuri de formare antreprenorială, programe remediale și servicii de consiliere și orientare profesională;
  • 50 de elevi de liceu proveniți din medii defavorizate participanți la activități de conștientizare;
  • dezvoltarea a 3 oferte educaționale cu conținut inovator, corelate cu cerințele pieței muncii;
  • organizarea a 10 evenimente cu participarea reprezentanților din mediul universitar și din mediul economic public și privat;
  • acordarea unui sprijin financiar pentru studenții din grupul țintă prin acordarea „Bursei student antreprenor” în valoare de 300 lei/lună, timp de 18 luni și 42 de premii în valoare de 1500 lei/premiu pentru cele mai bune planuri de afaceri/sustenabilitate.

Conferința de lansare a proiectului va avea loc la sediul Universității POLITEHNICA București din Splaiul Independenței nr. 313, în Sala Senatului, Clădirea Rectorat, etajul 2, începând cu ora 10:00.

 

Pentru mai multe informaţii privind proiectul „PROFESORI INOVATORI – STUDENȚI ANTREPRENORI! (PISA)”, puteţi contacta echipa proiectului la:

 

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Str. Splaiul Independentei, nr. 313, Sector 6, Bucureşti

Tel: 021.402.93.87

e-mail: pisa@upb.ro 

www.pisa.upb.ro