Universitatea POLITEHNICA din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează în perioada 28 – 30 aprilie 2023, pe Balta Lazăr din Alexandria, Competiția Sportivă – UNIVERSIADA PESCARULUI – Ediția IV, eveniment dedicat cadrelor didactice universitare și studenților.

De la bun inceput, scopul organizării acestei competiții sportive, devenită deja tradiție, a fost acela de a oferi cadrelor didactice din cele două universități partenere, nu numai o partida reusita de pescuit, ci si de a petrece o zi deosebita si plina de liniste in natura, intr-un loc curat, amenajat si intretinut alaturi de prieteni, respectiv familie, pe unul dintre cele 24 de standuri amenajate.

Precizăm că numărul locurilor este limitat la 24 de participanți/12 echipe/Universitate.
La finalul înscrierilor primilor 24 de participanți formularul de înscriere se va închide automat.
Competiția nu necesită taxă de înscriere sau alte taxe de participare.
Tip pescuit: Plantat in sistem C&R

DETALII CONCURS
Concursul incepe Vineri , 28 aprilie la ora 16:00 si se termina Duminica , 30 aprilie la ora 12:00 (daca o echipa este in drill, se mai acorda 15 minute pentru scoaterea pestelui).
Prezenta pe balta se face Vineri, 28 aprilie la ora 16:00.
Ora 17.00 tragerea la sorti a standurilor. Daca o echipa nu este prezenta pana la ora precizata, plus un timp de asteptare rezonabil (sfertul academic),
in locul ei va extrage unul dintre arbitri. Startul concursului de pescuit este Sambata la ora 7:00.

NOTA
Din partea Organizatorilor puteti beneficia GRATUIT de urmatoarele:
Balta Lazar in totalitatea sa: 24 pontoane pentru desfasurarea activitatilor de pescuit, cazare pentru 2 nopti, saltele de receptie a pestilor, foisor pentru festivitati
Cina in data de 28 aprilie, ora 19:00
Pranz in data de 29 aprilie, ora 12:00