upb CAMPANIA 'ÎMPARTE ÎN PARTE CÂTE O CARTE'

Dragi Studenți și Cadre Universitare,

Vă invităm să vă alăturați Campaniei de Donare de Carte UNIVERSIADA CULTURII, inițiată de către Universitatea POLITEHNICA din București și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune, pentru ca împreună să dăruim, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o Bibliotecă Universală copiilor și comunității din localitatea Mihăești din județul Vâlcea. 

În acest sens, vă adresăm invitația  de a susține această inițiativă și vă așteptăm în perioada 25 Noiembrie – 6 Decembrie, în intervalul orar 8:00-16:00, să dăruiți o carte (din aria beletristicii) din biblioteca dumneavoastră personală. Acest dar poate purta semnătura dumneavostră, precum și un gând frumos pe care să îl adresați viitorilor cititori.

Cărțile vor putea fi donate în următoarele locații:

–          Sediul organizatiilor studețești din care faceți parte

–          Secretaritele facultăților

–          Magazinul UPB (aflat la intrarea în Biblioteca Centrală UPB)

–          Relații Publice UPB – intrarea principală din clădirea Rectoratului, sala AN001.

Mai multe informații puteți afla de la Relații Publice UPB:

Tel: 021 402 9465

Email: relatii.publice@upb.ro

Vă precizăm faptul că promotorul acestei Campanii este realizatorul emisiunii „Câștigă România”, Virgil Ianțu, împreună cu care ne vom deplasa, în data de 9 decembrie 2019, în comuna vâlceană Mihăești pentru a dona Fondul de Carte colectat.


Astăzi 12 decembrie 2019,  a avut loc la Rectoratul UPB – Sala Senatului

Conferința de Presă care a întregit campania noastră de donare de carte.

Au fost prezenți la eveniment:

  • Domnului Mihnea Costoiu – Rectorul UPB
  • Domnul Viorel Jinga – Prorector al U.M.F. ”Carol Davila”
  • Domnul Constantin Bărzăgreanu – Primarul comunei Mihăești
  • Domnul Virgil Ianțu – Realizator TV

„În ingineria vieții, Lectura rămâne medicina sufletului și a minții”