UPB va găzdui ediția aniversară a seriei de Conferințe Internaționale ICTON 2018
În perioada 1-5 Iulie, 2018 în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti va avea loc ediţia aniversară a “International Conference on Transparent Optical Networks”.
Ajunsă la cea de-a XX-a ediţie, conferinţa s-a desfăsurat în diferite locaţii din Europa, strângând în fiecare an o asistenţă din ce în ce mai mare. Cu o participare de peste 400 de cercetători din 50 de ţări de pe toate continentele, conferinţa este axată pe aplicaţii ale tehnologiilor optice în telecomunicaţii, tehnologia informaţiei, stiintele vietii si stiinta materialelor.
Prezentările in plenul conferintei vor fi sustinute de:
-
Profesorul Ortwin Hess de la Imperial College London, director al Centrului pentru Plasmonică şi Metamateriale.
-
Profesorul Adrian M. Ionescu, director al Laboratorului de dispozitive nanoelectronice din cadrul Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne (EPFL), Elveţia.
Conferinţa Internaţională ICTON 2018 îşi va sărbători cea de-a XX-a aniversare la Bucureşti, unde se va susţine o serie de seminarii. Domeniile de studiu ale conferinţei sunt aplicarea de tehnologii transparente şi optice în telecomunicaţii, calcul şi aplicaţii noi ale teoriei prezentate. De asemenea, se vor desfăşura sesiuni speciale privind tehnicile de microscopie cu super-rezoluţii şi prelucarea imaginilor. Programul ICTON 2018 include analizarea unor subiecte precum:
-
Descrierea tuturor reţelelor optice digitale;
-
Multiplexare cu diviziune ultra-densă;
-
Multiplexare optică cu timp ultra-rapid;
-
Reţea de generaţie următoare;
-
Comutarea optică şi direcţionarea (WAOR);
-
Reţele şi servicii de pachete optice;
-
Memorii optice şi stocare de date;
-
Trasparenţa optică;
-
Fiabilitatea şi disponibilitatea reţelei (RONEXT);
-
Reţele wireless şi optice (GOWN);
-
Transmisie radio cu fibră optică;
-
Piaţa telecomunicaţiilor (MARS);
-
Alte subiecte relevante.