UPB ORGANIZEAZĂ ÎMPREUNĂ CU SIER CONFERINȚA – CARIERĂ ÎN INDUSTRIA ENERGETICĂ 2019
Universitatea Politehnica București prin Facultatea de Energetică are o nouă colaborare cu Filiala București Tineret a Societății Inginerilor Energeticieni din România, reușind împreună să organizeze a șaptea ediție a Conferinței: Carieră în Industria Energetică în perioada 4-9 martie 2019.
În cadrul acestui eveniment studenții pot afla mai multe informații legate de internship-urile și stagiile de practică organizate de către companiile participante, iar tinerii ingineri pot descoperi oportunitățile de viitor, astfel reușind să-și aleagă job-ul cel mai potrivit. De asemenea, participanții vor afla concret care este rolul companiei pe piața muncii și proiectele din domeniul energetic ce sunt (sau urmează să fie) implementate.
Și-au anunțat prezența în cadrul conferinței și vor prezenta oportunitățile de carieră companiile: Rompetrol, Enel, Adrem, Nuclearelectrica, E.ON, Schneider, Romelectro, NXDATA, Complexul Energetic Oltenia, Dr. Pendl & Dr. Piswanger, Siemens, Eximprod Grup, Monsson Group. Voith, EnergoBit, ABB România, Expleo.
Anul acesta, este un nou an bogat în interacțiuni cu tinerii studenți prin cele 5 workshop-uri din ziua de 7.03.2019 susținute de:
- Atitudis Consulting
- Enel
- Pendl & Dr. Piswanger
- Adrem
- Rompetrol
Studenții vor putea interacționa cu reprezentanții companiilor participante în zile de marți și miercuri 5-6 martie 2019 la standurile acestora.
Evenimentul se va desfășura la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica din București, etajul 3.
Formularul de înregistrare este: http://tineret.sier.ro/cie2019.php?p=inregistrare
Pentru mai multe detalii ale evenimentului : http://tineret.sier.ro/cie2019.php