Hackathon Innovation Labs 2023
Înscrierile pentru Innovation Labs 2023, principalul program pentru start-upuri din mediul universitar din România sunt acum deschise!
Programul Innovation Labs a demarat în 2013 în cadrul Universității POLITEHNICA din București și se află acum la cea de a 11-a ediție.
Studenții și alumnii Universității POLITEHNICA din București sunt invitați să se înscrie până pe 16 martie la hackathonul din weekendul 18-19 martie, ce va avea loc în cadrul Bibliotecii Centrale UPB.
Printre avantajele participării la hackathonul și programul Innovation Labs se numără:
– ca studenți, aveți șansa de a vă construi propriul start-up, fiind susținuți de programul Innovation Labs, un program educațional care oferă acces la informații din partea mentorilor axate asupra lucrului la produs aproape de clienți;
– cele mai interesante proiecte gândite de echipe inovative vor avea parte de expunere media în urma hackathonului;
– ca studenți sunteți la vârsta perfectă pentru a experimenta, a risca și a învăța – sunteți așteptați în cadrul programului pentru a vă dezvolta abilități precum fast learning, vorbitul și prezentatul în public (pitch/public speaking) și lucrul în echipă – care sunt căutate din ce în ce mai mult;
– hackathonul Innovation Labs din 18-19 martie reprezintă un weekend intens, de prezentări, lucru în echipă, discuții cu mentorii, 3C (Cola, Cafea, Ciocolată) dar și multe surprize.
Dacă sunteți interesați, însă nu aveți încă o idee, iar Innovation Labs vi se pare o oportunitate de neratat, programul vă pune la dispoziție o serie de idei din care vă puteți inspira: https://innovationlabs.ro/openchallanges.
Pentru înscriere directă la hackathonul din București, puteți accesa direct evenimentul: https://en.xing-events.com/iLabsHackathonBucuresti2023. Iar pentru mai multe informații: https://innovationlabs.ro. Înscrierile sunt deschise până pe 16 martie.
Programul își propune să crească întreg ecosistemul de start-upuri, așadar există mai multe opțiuni prin care studenții, și nu numai, se pot implica:
– Start-up: echipele formate exclusiv din studenți;
– University research Spin-offs: echipele de cercetare cu rezultate tehnice remarcabile (PhD, PostDoc). Aceste echipe vor fi sprijinite în procesul de identificare a potențialelor piețe de vânzare și oportunități privind aplicarea tehnologiilor dezvoltate la scenarii reale de afaceri;
– Scale-up: echipele formate din studenți și antreprenori cu experiență, care vor trece împreună printr-un program de descoperire antreprenorială.
Vă așteptăm să vă înscrieți până pe 16 martie, și să ne vedem în weekendul 18-19 martie la Biblioteca Centrală a Universității POLITEHNICA din București.
Pentru orice întrebări, contactele sunt:
razvan.craciunescu@upb.ro
daniel.rosner@upb.ro