În data de 10 septembrie 2021 a avut loc un atac cibernetic asupra platformei informatice a Facultatii de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei, plstforma care asigura interfata intre studenti si secretariatul facultatii. In urma acestui atac au fost extrase listele de utilizatori inregistrati pe platforma respectiva si partial unele date personale (CNP-urile unora din studenti).

Nu a fost accesata baza de date principala a UPB in care sunt stocate datele personale ale studentilor (situatie scolara, adresa, informatii bancare etc.). Aceste date sunt stocate in conditii de siguranta maxima.

Problema de securitate a fost remediata in cursul zilei si au fost demarate procedurile de informare a autoritatilor competente in vederea identificarii si tragerii la raspundere a autorului atacului cibernetic.

Ne cerem scuze studentilor facultatii noastre pentru inconvenientul creat de aceasta situatie.