Universitatea POLITEHNICA din București, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu Universitatea din Pitești, lansează, începând cu data de 10 iulie 2019, implementarea proiectului „PROFESORI INOVATORI – STUDENȚI ANTREPRENORI! (PISA)” conform Contractului de Finanţare nr. 51672/09.07.2019 încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capital Uman.
Perioada de implementare: 24 luni.
Valoare totală: 7.897.333,85 lei, din care finanțare nerambursabilă 7.739.385,99 lei.
Obiectivul general: creșterea accesului și participării la educația universitară și atractivității ofertelor educaționale la nivelul universităților partenere, prin furnizarea de programe antreprenoriale, remediale, servicii de consiliere și orientare profesională și acordarea de burse pentru 420 de studenți din medii dezavantajate, prin îmbunătățirea competențelor profesionale pentru 75 de cadre didactice, prin dezvoltarea a 3 oferte educaționale inovatoare și corelate cu piața muncii, precum și prin activități de conștientizare pentru 50 de elevi din medii defavorizate.
Grupul țintă este format din: ➢ 420 de studenți, în special cei dezavantajați și care provin din grupuri vulnerabile, cu accent pe populația romă, din mediul rural și studenți netradiționali. Aceștia vor participa la programe antreprenoriale, remediale, servicii de consiliere și orientare profesională, primind bursa Student Antreprenor. ➢ 75 de cadre didactice din învățământul superior și personal implicat în dezvoltarea de programe de studii din învățământul terțiar universitar și care vor participa la programe de perfecționare profesională. ➢ 50 de elevi de liceu proveniți din medii dezavantajate implicați în activități de conștientizare: vizite la cele două universități partenere și sesiuni de informare și conștientizare.
Astfel, proiectul își propune să răspundă unor provocări cu care se confruntă sistemul de învățământ superior din România, în contextul mai larg al accesului, calității și echității.
Pentru mai multe informaţii privind proiectul „PROFESORI INOVATORI – STUDENȚI ANTREPRENORI! (PISA)” puteţi contacta echipa proiectului la: