Cele mai interesante noi cercetări în tehnologiile de recunoașterea vorbirii și a dialogului om-calculator, dar și tehnologiile din spatele asistenților digitali (printre cei mai cunoscuți – Siri, Alexa, Home) au fost prezentate în cadrul evenimentului internațional 10th International Conference on Speech Technology and Human-Computer Dialogue – SpeD 2019.
Universitatea Politehnica din Timișoara, prin Centrul de Cercetări în Multimedia a găzduit, în perioada 10-12 octombrie 2019, la Timișoara, conferința 10th International Conference on Speech Technology and Human-Computer Dialogue – SpeD 2019. Conferința a fost organizată de către Universitatea POLITEHNICA din București (Laboratorul de Cercetare SpeeD – Speech and Dialogue), în colaborare cu Institutul de Informatică Teoretică al Academiei Române, Filiala Iași, cu Institutul de Cercetări în Inteligență Artificială “Mihai Drăgănescu“ al Academiei române, Filiala București în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Prof. dr. ing. Corneliu Burileanu, vicepreședintele Senatului Universității Politehnica din București, prof. dr. ing. Radu Vasiu – Centrul Multimedia din cadrul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. Liviu Cadariu-Brăiloiu, prorectorul UPT și academician Horia-Nicolai Teodorescu – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.
Printre vorbitorii de marcă – keynote speakers – s-au numărat Laurent Besacier – Laboratory CLIPS, CNRS – Institut National Polytechnique de Grenoble, Horia-Nicolai Teodorescu – Institutul de Informatică Teoretică al Academiei Române, filiala Iași, Geza Nemeth – Dept. Of Telecommunications and Media Informatics, Budapest University of Technology and Economics, Ungaria, Radu Vasiu – Universitatea Politehnica din Timișoara și Dan Tufiș – Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială “Mihai Drăgănescu” (ICIA).
În cadrul conferinței, Prof. Corneliu Burileanu (UPB) împreună cu Prof. Radu Vasiu, (UPT) au discutat în direct despre istoricul acestei conferințe, dar și preocupările în domeniu, atât la UPT, cât și la UPB, în cadrul emisiunii Știința 360, difuzată de postul Radio România Cultural.
Conferința SpeD2019 se înscrie în seria evenimentelor din calendarul Politehnica 100 – primul veac de învățământ universitar în Timișoara și a reunit peste 40 de lucrări, publicate de peste 100 de autori din mai bine de 10 țări, pe subiecte de actualitate în recunoașterea vorbirii și a dialogului om-calculator, a tehnologiilor de asistență digitale care sunt comandate prin comenzi vocale, a tehnologiilor de traducere automate și a tehnologiilor ajutătoare pentru persoane cu dizabilități.
Colaborarea dintre Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Politehnica din București a reprezentat un prilej de discuții între conducerile departamentelor Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației ETTI (UPB) și a Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale ETCTI(UPT), legate de o posibilă colaborare în cercetare și dezvoltare pe viitor.