UPB GAZDUEȘTE EDIȚIA A IX-A A FESTIVALULUI STUDENȚILOR FRANCOFONI
GALERIE FOTO DESCHIDERE EVENIMENT
Universitatea POLITEHNICA din București, în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei – Europa Centrală și Orientală, organizează, în perioada 11-15 iulie 2022, două evenimente speciale dedicate studenților francofoni din regiune:
· Festivalul studenților francofoni, ediția a IX-a;
· Competiția de idei pentru startup-uri, prima ediție.
Organizate cu prilejul Anului European al Tineretului – 2022, evenimentele vor reuni timp de o săptămână peste 100 de tineri francofoni din 20 de țări din regiunea Europei Centrale și de Est.
Ceremonia oficială de deschidere a celor două evenimente – în data de 11 iulie 2022, între orele 9:20-10:00, în AULA UPB;
Ceremonia oficială de închidere a evenimentelor – în data de 15 iulie 2022, între orele 17:00- 18:30, în AULA UPB.
Ambele manifestări cuprind numeroase acțiuni menite să contribuie la educația multiculturală a studenților și la promovarea valorilor francofoniei în regiune.
PROGRAM – FESTIVAL STUDENȚI FRANCOFONI
PROGRAM – COMPETITIE DE IDEI PENTRU STARTUP-URI