UPB vă invită la etapa națională a programului educațional de robotică și soluții inovatoare FIRST® LEGO® League Challenge România
CARGO CONNECT: Explorarea sistemelor de transport și găsirea unor noi metode de transport cargo!
Asociația pentru educație STEM creativă (CRESTEM) în parteneriat cu Universitatea POLITEHNICA din București organizează pe 10 aprilie 2022, Biblioteca UPB, etapa națională a programului educațional de robotică și soluții inovatoare FIRST® LEGO® League Challenge România.
CARGO CONNECT, al șaselea sezon al FIRST LEGO League România, a implicat 67 de echipe din toată țara, în cadrul diviziei Challenge (9 – 16 ani, max. 10 membri). 50 de echipe au participat la etapele regionale București, Brașov, Cluj-Napoca și Iași (organizate în format online/remote), iar cele mai bune 25 de echipe au fost invitate sa participe la etapa națională de la București!
FIRST® LEGO® League este un program educațional dedicat copiilor și tinerilor (4 – 16 ani), ce are ca scop introducerea acestora în lumea fascinantă a științei și tehnologiei, oferind o experiență educațională progresivă și adaptată vârstei prin cele trei divizii: Discover (4-6 ani), Explore (6-10 ani) și Challenge (9-16 ani). FIRST LEGO League Challenge are trei componente principale: (I) valorile fundamentale, (II) proba de robotică și (III) proiectul de inovare. Echipele participante trebuie să acorde atenție tuturor celor trei componente pentru a putea fi eligibile pentru premii și invitații la evenimentele internaționale (USA, Brazilia, Australia).
În urma rezultatelor obținute la etapele regionale (divizia Challenge) și festivalul național (divizia Explore), vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică din SUA, Houston, 20-23 aprilie 2022, următoarele echipe:
- Divizia Explore
- Echipa RObotMANIA Junior, antrenor Bogdan GIOGA, de la Asociația de robotică educațională ROBOTMANIA din București
- Echipa Esentza Kids, antrenor Mircea Cristian NICULA, de la Colegiul Național Petru Rareș din Beclean
- Divizia Challenge
- Echipa RObotMANIA, antrenor Bogdan GIOGA, de la Asociația de robotică educațională ROBOTMANIA din București
- Echipa ARRA, antrenor Alin DINCĂ, Mihai POPESCU, de la Asociația Arra Pro Educație IT din Pitești
- Echipa kids.acadEMy, antrenori Cătălin CURELEA, Maria ROTARIU, de la Asociația Everymatrix Kids Academy din București (echipa susținată parțial de The LEGO Foundation)
VALORILE FUNDAMENTALE ale FIRST:
- Descoperire: Explorăm abilitați și idei noi.
- Inovație: Folosim creativitate și perseverență pentru a rezolva probleme.
- Impact: Aplicăm ceea ce învățam pentru a îmbunătăți lumea.
- Incluziune: Ne respectăm unii pe alții și ne acceptăm diferențele.
- Lucru în echipă: Suntem mai puternici când lucrăm împreună.
- Distracție: Lucrăm cu bucurie și plăcere!
PROBA DE ROBOTICĂ. Echipele trebuie să proiecteze, să construiască și să programeze un robot autonom pentru a rezolva un set de 17 misiuni în doar 2:30 minute.
PROIECTUL DE INOVARE. Pentru sezonul CARGO CONNECT, echipele s-au concentrat pe sistemele de transport, explorând progresele tehnologice și provocările globale cu care se confruntă omenirea, provocând comunitățile noastre să construiască soluții creative care să revoluționeze viitorul.
Partenerii FIRST® LEGO® League, sezonului CARGO CONNECT
Mulțumim tuturor celor care au răspuns provocării CARGO CONNECT de la profesori, părinți și elevi până la voluntari și organizații precum Universitatea POLITEHNICA din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Institutul Național pentru Fizica Pământului, LSAC, ASF UB, Revista Știință și Tehnică, LEGO România și The LEGO Foundation.
Informații suplimentare:
Ștefan RĂDULESCU
Președinte Asociația CRESTEM stefan@crestem.org, 0726103246 |
Asociația CRESTEM, www.crestem.org FIRST LEGO League, www.firstlegoleague.ro
|