Reprezentanţi ai mediului de afaceri american în vizită la UPB
Reprezentanți ai Universității POLITEHNICA din București au participat vineri la evenimentul cu titlul “Innovation Insights – Best Practices from U.S.”, organizat de către Departamentul de Comerț al Statelor Unite, la hotelul Athenee Palace Hilton din București.
Participarea la acest eveniment face parte dintr-o serie mai amplă de interacțiuni ale universității cu mediul socio-economic al Statelor Unite ale Americii, care au ca scop sincronizarea proceselor educaționale și de cercetare ale UPB cu standardele internaționale.
Sesiunea a avut ca temă ultimele tendințe din domeniul cercetării, precum și soluții prin care guvernele sprijină proiectele de cercetare-dezvoltare.
Totodată, de-a lungul evenimentului au fost dezbătute și cele mai bune practici desprinse din activitatea de cercetare desfășurată în SUA, în domenii precum inteligență artificială, tehnologia blockchain, securitate cibernetică.
Participarea UPB la eveniment adâncește know-how-ul instituțiilor de învățământ superior tehnic din România în privința livrării tehnologiilor inovative către piața de larg consum.
Evenimentul a avut loc la hotelul Athenee Palace Hilton din București și a fost organizat în parteneriat cu Trade Winds, cea mai mare misiune de comerț a SUA în România, care reprezintă circa 100 de companii mici și mijlocii care se află în căutare de oportunități de business pe teritoriul României.
Printre invitați s-au numărat și Joshua Burke (Atașat Comercial al Ambasadei Statelor Unite la București), John Breidenstine (Consilier al Ministrului pentru Afaceri Comerciale, Departamentul de Comerț al Statelor Unite), Bogdan Mihai (Fundația Națională pentru Știință), împreună cu numeroși antreprenori de top din regiune.
De asemenea, reprezentanţi ai Ambasadei SUA dar şi ai mai multor companii cunoscute americane au vizitat vineri, la invitaţia rectorului instituţiei de învăţământ superior, noile infrastructuri de cercetare ale Universităţii Politehnica din Bucureşti.
„În continuarea evenimentului am programat vizita unei delegații importante în cadrul UPB, delegație formată atât din reprezentanți ai ambasadei SUA în România, cât și ai unor companii americane interesate să se dezvolte pe piața autohtonă. În cadrul vizitei au fost prezentate noile infrastructuri de cercetare de ultimă oră din cadrul UPB. Dorim să explorăm oportunitățile de parteneriat și acordurile ce pot fi semnate, pentru a livra soluții de cercetare pentru companiile care doresc să se integreze pe piața economică de la noi. Odată cu intrarea în anul 200 al UPB, ne-am asumat responsabilitatea de a livra soluții inovative practice către societate și companii. Avem numeroase proiecte cu aplicații reale atât în domeniul inteligenței artificiale sau securității cibernetice, cât și în domeniul criptomonedei”, a declarat rectorul UPB, Mihnea Costoiu.
Odată cu intrarea în cel de-al 200-lea an de existență, Universitatea Politehnica din București își extinde aria de interes în ceea ce privește procesele inovative și mediul antreprenorial internațional, cu scopul de a căuta mecanisme de livrare a soluțiilor inovative practice către piața de larg consum.
De-a lungul anului, universitatea își va continua seria de inițiative și evenimente prin care va evidenția importanța cercetării în soluționarea provocărilor cu care se confruntă societatea românească și companiile.