FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A ANULUI UNIVERSITAR 2020-2021
Luni, 5 octombrie, ora 11:00, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti (UPB) vă invită să fiți alături de noi la Festivitatea de Deschidere a noului an universitar 2020-2021.
Evenimentul va avea loc în AULA MAGNA a UPB și se va derula în condițiile stricte impuse de pandemia SARS CoV-2.
Festivitatea va fi transmisă și live pe pagina de Facebook
https://www.facebook.com/UPB1818
Cu peste 30.000 de studenţi (4.800 în anul I, dintre care 4.500 la buget) angrenaţi în ciclul studiilor de licenţă, master sau doctorat, precum şi prin prezenţa constantă a acestora la cele mai mari competiții din domeniul ingineriei mondiale, prin rezultatele remarcabile obţinute în fiecare an, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti este cea mai mare universitate tehnică din țară şi o instituție de educație și cercetare recunoscută la nivel internațional.