POLITEHNICA București și-a dezvoltat propriul Sistem Intern de Asigurare a Calității (SIAC), în concordanță cu Standardele și liniile directoare pentru asigurarea calității în Spațiul European al Învățământului Superior (ESG) și cu legislația națională în vigoare. Sistemul este structurat în jurul idealului instituțional de a dezvolta o cultură a calității la toate nivelurile, centrată pe îmbunătățirea continuă a proceselor educaționale, de cercetare și administrative, în beneficiul tuturor părților interesate.
SIAC este implementat printr-o arhitectură instituțională clar definită, care integrează structuri, responsabilități și fluxuri de lucru menite să susțină o abordare coerentă și participativă. Implementarea strategiilor, politicilor, mecanismelor de asigurarea calității se realizează prin următoarele structuri și actori cheie: Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității (CEAC), Direcția Evaluare și Asigurare a Calității (DEAC), Consiliul Calității, Comisia Facultății pentru Implementarea Standardelor de Asigurare a Calității (CFISAC), precum și prin responsabilii de asigurarea calității desemnați la nivelul fiecărui departament și fiecărei școli doctorale.
Această rețea instituțională funcționează în mod integrat, asigurând coordonarea și evaluarea continuă a proceselor academice și administrative, cu scopul de a promova o cultură a calității la toate nivelurile organizației. Rectorul universității este responsabil pentru supravegherea implementării SIAC și pentru garantarea calității educației furnizate, asumând astfel conducerea strategică a direcțiilor de dezvoltare în acest domeniu. Studenții dețin un rol activ în mecanismele de asigurarea calității, fiind reprezentați atât în CEAC și în CFISAC, cât și în CC contribuind astfel la consolidarea unei culturi instituționale centrate pe îmbunătățirea continuă.
Pentru mai multe detalii despre sistemul intern de asigurarea calității accesati site-ul prin intermediul butonului de mai jos:
















