Ro-HydroHub, un centru de excelenţă pentru cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor bazate pe hidrogen

Astăzi, 13 martie a.c, a avut loc lansarea oficială a proiectului Hub-ul Român de Hidrogen și Noi Tehnologii Energetice – Ro-HydroHub (cod SMIS: 304724), în cadrul căruia Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București este partener. Proiectul face parte din Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), fiind finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). La invitaţia domnului director general, Mihai Varlam, evenimentul s-a desfășurat la sediul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea, coordonatorul proiectului.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților naționale, ai instituțiilor de cercetare și mediului academic, dar și parteneri din sectorul privat.

Printre cei invitați s-au numărat: dl. Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, care a subliniat astfel importanța acestei iniţiative: Astăzi nu doar lansăm un proiect, ci punem bazele unui nou model economic pentru România – unul bazat pe inovare, sustenabilitate şi excelenţă tehnologică. Sunt convins că finanţarea europeană alocată va contribui la marcarea unui punct de cotitură în transformarea României într-o economie a viitorului. Vă reamintesc faptul că încă din mandatul anterior am iniţiat negocierile alături de Comisia Europeană pentru a finanţa acest proiect cu potenţial ridicat de aplicare, pentru a sprijini dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare şi care pot fi asimilate de către industria autohtonă” şi dl. Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, care a declarat: „Ro-HydroHub este un pas important în implementarea viziunii Uniunii Europene privind tranziția energetică, sprijinind obiectivele de decarbonizare și contribuind astfel la atingerea neutralității climatice până în 2050.”

Au subliniat, de asemenea, importanţa proiectului, dl. Tudor Prisecaru, vice-preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare: Ro-HydroHub este un exemplu perfect de colaborare între mediul academic, sectorul privat și autoritățile publice, care va sprijini nu doar dezvoltarea de soluții tehnologice de vârf, dar va contribui și la formarea unei noi generații de specialiști. Astfel, contribuim direct la tranziția energetică a României, consolidându-ne poziția în domeniul tehnologiilor verzi şi dl.  Mihnea Costoiu, rectorul POLITEHNICA București: RO-HydroHUB nu este doar un proiect ambițios, ci un pas concret spre un viitor energetic durabil. După semnarea contractului de finanțare la finalul anului trecut, lansarea de astăzi marchează un moment de curaj și viziune: România își asumă activ rolul în decarbonizarea industriei, stimularea cercetării și inovării și consolidarea unei economii sustenabile. Hidrogenul va avea un rol esențial în arhitectura energetică a Europei în următoarele decenii. Iar investiția strategică a României în acest domeniu confirmă potențialul nostru de a deveni un lider regional în tehnologii verzi. Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București este mândră să fie parte activă a acestui efort național – prin cercetare aplicată, inovare și formarea noilor generații de ingineri care vor face posibilă tranziția spre energia viitorului.