decembrie, 2019

11dec9:0015:0060 ani de la înființarea secției - AUTOVEHICULE RUTIERE

UPB BANNER AUTOVEHICULE RUTIERE

Citeste mai mult

Despre eveniment

Universitatea Politehnica din București, Facultatea Transporturi, Departamentul Autovehicule Rutiere vă invită să participați la Evenimentul Aniversar – 60 de ani de la înființarea secției de AUTOVEHICULE RUTIERE – ce va avea loc în Clădirea Rectoratului – Amfiteatrul ”Radu Voinea”  AN010 – Miercuri, 11 decembrie 2019, cu începere de la ora 09:00

Facultatea Transporturi din cadrul Universității POLITEHNICA din București a fost  înființată prin HCM nr. 1495/03.10.1959 odată cu desființarea Instititului de Căi Ferate din București, care la data respectivă avea trei facultăți: Mecanica Transporturilor, Exploatare Feroviară și Construcții Feroviare. Dintre  acestea Facultatea Construcții Feroviare a trecut la Institutul de Construcții din București, iar celelalte două, Mecanica Transporturilor și Exploatarea Feroviară, au devenit secții ale Facultății Transporturi din cadrul IPB, cu denumirile Exploatarea Materialului Rulant și Organizarea Transportului Feroviar.  Primul decan al noii facultăți a fost numit prof. Nicolae I. Manolescu.

Facultatea Transporturi organizează şi gestionează, în prezent, activităţile de instruire, cercetare universitară şi inovare tehnologică prin intermediul a patru departamente de specialitate.

Profesorul Nicolae I. Manolescu a pus toată priceperea și sufletul său la antrenarea  cadrelor didactice tinere pentru realizarea obiectivelor noii facultăți, făcându-i părtași  la consolidarea și perfecționarea procesului didactic și de cercetare științifică.

Datorită demersurilor întreprinse pentru înființarea Facultății Transporturi precum și a tenacității cu care a urmărit realizarea acestui obiectiv se poate afirma cu certitudine că prof. Nicolae I. Manolescu este pe drept cuvânt fondatorul Facultății Transporturi  pe care a condus-o, timp de 15 ani, până la pensionare.

Data

(Miercuri) 9:00 - 15:00