Comunicat de presa – Lansarea programului ‘Be Antreprenor’

Comunicat de presa – Lansarea programului ‘Be Antreprenor’

Lansarea proiectului „Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!)”

Universitatea POLITEHNICA din București (UPB), în parteneriat cu Asociația Profesională a Specialiștilor din Domeniul Echipamentelor sub Presiune și a Instalațiilor de Ridicat – ASPIR și Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați lansează proiectul intitulat Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!)” (ID 124539). Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman. Evenimentul de lansare va avea loc joi, 18 iulie, începând cu ora 10:00, în Sala Senatului din Rectoratul UPB.

Proiectul vizează creșterea potențialului de angajare pentru studenții doctoranzi și postdoctoranzi care studiază în domeniile inginerie mecanică, inginerie industrială, inginerie aerospațială și ingineria transporturilor. Aceștia vor participa la programe de formare antreprenorială, consiliere și orientare profesională, module de cursuri complementare și programe de învățare la un potențial loc de muncă. Programele sunt dezvoltate în parteneriat cu agenți economici și actori relevanți din domeniul cercetării, dezvoltării și inovării (CDI).

Grupul țintă este format din 70 de studenți doctoranzi cu frecvență, înmatriculați în ultimii doi ani ai programului de studii doctorale și 30 de cercetători postdoctorat care au obținut titlul științific de doctor cu cel mult 5 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral.

Pentru a face parte din grupul țintă al proiectului, studenții doctoranzi și cercetătorii postdoctorat trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime:

  • la data înscrierii în proiect au domiciliul sau reședința în una din următoarele regiuni ale României: Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia. Dovada domiciliului/reședinței se va face prin CI/viza de flotant;
  • sunt cetățeni UE;
  • sunt înmatriculați ca doctoranzi în anii al II-lea şi al III-lea sau sunt postdoctoranzi ai UPB și UDJG.
  • nu au făcut parte din grupul țintă al unor proiecte POSDRU care au vizat participarea la programe antreprenoriale.

Proiectul, în valoarea totală de 6.959.644,57 lei, vine în sprijinul sistemelor de educație și formare profesională în domenii de specializare inteligentă, conform Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare (SNCDI), cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate în cadrul Strategiei Naționale de Competitivitate. Acesta se va desfășura în perioada 10.07.2019 – 09.01.2021.

 

Pentru mai multe informații privind proiectul „Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!)” puteţi contacta echipa proiectului la:

 

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Echipa proiectului Be Antreprenor

E-mail: be_antreprenor@upb.ro